Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează  medalionul sub genericul  Din creația lui George Topârceanu, susținut de scriitorul Ioan Nelu Vișan. Manifestarea, prilejuită de împlinirea a 132 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, memorialistului și publicistului George Topârceanu va avea loc marți, 20 martie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Centrul Cultural Pitești organizează spectacolul muzical-literar, sub genericul Vin Floriile cu soare, miercuri, 21 martie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova, din cadrul instituției. Evenimentul, dedicat Zilei Internaționale a Poeziei va fi susținut de poeta Denisa Popescu și de Ansamblul Folcloric Doruri Argeșene al Asociației Eurosenior a Pensionarilor și Expropriaților din România, coordonat de președintele executiv, Florica Bratu.

 

Centrul Cultural Pitești, prin Clubul de Istorie Armand Călinescu și redacția revistei-document Restituiri Pitești organizează colocviul cu tema Istoria uitării: civilizații antice mai puțin cunoscute, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul Istorie și istorii cu Marin Toma. Manifestarea, coordonată de redactorul-șef al revistei-document Restituiri Pitești, lector univ. dr. Marin Toma se va desfășura joi, 22 martie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Centrul Cultural Pitești și Fundația literară Liviu Rebreanu organizează lectura-spectacol, sub genericul Eternul-Feminin. Manifestarea, coordonată de poeta Allora Albulescu, președintele Fundației literare Liviu Rebreanu va avea loc joi, 22 martie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti organizează un spectacol muzical, dedicat Orei Pământului. Manifestarea va fi susținută de cantautorul Tiberiu Hărăguș, Grupul Folk P620, copii și tineri care urmează cursul de chitară, din cadrul Centrului Cultural Pitești. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 martie, de la ora 20.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești.

 

Centrul Cultural Pitești, prin Clubul de Istorie Armand Călinescu și redacția revistei-document Restituiri Pitești organizează simpozionul cu tema  100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul Piteștii și Marea Unire. Manifestarea, coordonată de lector univ.dr. Marin Toma, redactorul-șef al revistei-document Restituiri Pitești va avea loc marți, 27 martie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Director,

Carmen Elena Salub

2018-03-19T12:46:34+02:00