Informare

 

Centrul Cultural Pitești pregătește pentru perioada 3 – 7 august, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite exclusiv online, pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro):

 

Noul proiect cultural-educativ, sub genericul „Limba română literară  de-a lungul timpului”, coordonat de profesoara și scriitoarea Iudita Dodu Ieremia.

“Acest proiect se vrea a fi un omagiu dedicat tuturor celor care şi-au adus contribuţia „întru creşterea limbii româneşti”, parcurgând un drum îndelungat, anevoios şi complex. Istoria limbii literare este strâns legată de istoria societăţii româneşti, de formarea conştiinţei naţionale, de dezvoltarea culturală, ca şi de istoria scrisului românesc. Limba literară face parte din averea naţională, este un bun ivit din truda înaintaşilor, pe care avem datoria să-l cunoaştem, să-l respectăm, să-l iubim şi să-l lăsăm, la rândul nostru, moştenire generaţiilor viitoare.

„Limba română este patria mea”, spunea poetul. Limba română literară reprezintă aspectul cel mai îngrijit, normat, elaborat, cultivat, unitar, supradialectal al limbii naţionale.

Prima temă a acestui proiect, Suflet românesc în haină slavonă, se referă la cele dintâi dovezi ale scrisului pe pământ românesc, într-o vreme în care limba slavonă se folosea ca limbă liturgică şi ca limbă a statului feudal.

„Limba slavonă a fost limba cultă a clasei feudale, având acelaşi rol pe care l-a avut limba latină în apusul şi centrul Europei, ca elina la greci şi ca însăşi această limbă slavonă scrisă la popoarele slave ortodoxe. Avem, astfel în primele veacuri ale statelor noastre un suflet românesc în formă slavonă” (N. Cartojan)”, informează Iudita Dodu Ieremia.

 

 

Prelegerea cu tema Aurelia Corbeanu și starea de grație a povestitorului, susținută de poeta Denisa Popescu, în cadrul proiectului cultural-educativ “Gânduri, rostiri, scrieri”.

“Aurelia Corbeanu s-a născut în oraşul Curtea de Argeş. Este absolventă a  Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura Română. A predat limba și literatura română la Şcoala Generală din comuna Valea Iaşului, până în iunie 1989, când s-a transferat la Şcoala Generală nr. 4, azi „Mircea cel Bătrân”, din Curtea de Argeş, unde a lucrat până la pensionare. Ca profesoară,  a obţinut toate gradele didactice. Pentru gradul didactic I, a susţinut lucrarea “Stilistica românească şi modalităţi de îmbinare a analizei gramaticale cu analiza stilistică”. În perioada activităţii didactice, a fost director  al Şcolii Generale Valea Iaşului, responsabil al Cercului Pedagogic al Profesorilor de Limba şi Literatura Română de pe Valea Argeşului şi inspector metodist pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. Primele aprecieri favorabile asupra unor proze, semnate cu pseudonimul Elia Voiteşu, i-au fost făcute de scriitoarea Constanţa Buzea, în revista România literară, unde publică şi fragmentul “Şedinţa C.P.A.D.M-ului”, fragment  din romanul “Pentru o altfel de iubire”. A debutat sub acelaşi pseudonim, în cotidianul Argeşul, în suplimentul literar şi artistic Săgetătorul, în mai 1999, cu proza scurtă  „Cine zice ăla e”, republicată mai târziu în alte reviste, sub  titlul “Robotul”. În anii care au urmat, a continuat colaborarea cu  “Săgetătorul”, de data aceasta cu numele real, Aurelia Corbeanu,  publicând proze scurte, care au fost  adunate şi editate mai târziu în volum. A publicat cărțile: „Pentru o altfel de iubire” (roman) în anul1999; “Zâna–zânelor şi Andu dintr-a şasea” (povestiri pentru copii), în anul 2002; “Zile de vis în Irlanda” ( jurnal de călătorie), în anul 2004; „Labirintul Leonorei”, (proză scurtă şi nuvele), în 2006; „Elefănţelul pierdut” (poezii pentru cei mai mici copii), în 2007; „Timp de patimă” (roman), în 2009; „Povești”, (volum de povestiri pentru copii), în 2010; „Păsări Migratoare” (roman), în 2012; „Fărâme de Gânduri” (proză scurtă), în 2013; „Labirintul  Leonorei” – antologie de autor, în anul 2015;Povestiri din Lumea copiilor – caiete de lectură suplimentară și  îndrumări metodice  pentru înțelegerea textului literar”; ”Australia de duminică” (proză) în 2019; ”Scenete școlare” în anul 2019.

A fost menționată în: Dicționar Bibliografic Pitești; Antologia  DOR de DOR – Ipotești 2011 și Ipotești 2012, de asemenea în alte zece antologii din țară si de la Chișinău, în Antologia  Festivalului Internațional ”Nopțile de poezie de la Curtea de Arges (plurilingv), Un Dicționar al scriitorilor români contemporani coordonator Ioan Holban, editat de OPERA OMNIA- TIPOMOLDOVA – Iași 2016;  Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, editată de acad. Mihai Cimpoi și de Traian Vasilcău – Colecția ”Pasărea Phoenix- Chișinău-2019.

S-a bucurat de aprecieri critice din partea unor condeieri de prestigiu: Constanţa Buzea, Teodor Opriş, Al.Th. Ionescu, Marin Ioniță, Victor Sterom,  Paula Romanescu, Florian Copcea, Horia Bădescu, Aureliu Goci, Ion C. Ștefan,  acad. George Păun. Regretatul Marin Ioniţă, descoperitor și șlefuitor de talente literare, a afirmat despre Aurelia Corbeanu următoarele: ” Scriitoarea noastră se prezintă cu o proză bine conturată şi inconfundabilă. Ceea ce  caracterizează, în primul rând, majoritatea scrierilor sale e starea de armonie, trecerea de la sugestia muzicală la sugestia unei plasticităţi generoase, împletirea elementelor realiste cu cele fantastice. După Sanda Movilă, Gabriela Adameşteanu, Ileana Vulpescu, Aurelia Corbeanu adaugă în tezaurul literaturii române un bănuţ bine zimţat şi lustruit, opera sa”, precizează Denisa Popescu.

 

Prelegerea cu tema Ridicarea Vibrației pe Timp de Pandemie, oferită de scriitoarea Silvia Grigore.

“Nu există generație care să nu fi trecut prin crize sociale. Ele se întâmplă spre zidirea noastră, pentru că rolul vieții pe pământ este evoluția spirituală. Este foarte important să știm cum gestionăm aceste crize, iar ca să trecem cu bine prin ele, trebuie să știm a le considera provocări și nu fatalități, indiferent de efectul lor global. Din asemenea crize supraviețuiesc cei cu vibrație înaltă, cei care știu să scape de frică, cei care știu că pentru a fi învingători au nevoie de o luptă. Pandemia este un război greu, un război al omenirii, dar cu cine? Cu divinitatea, sau cu consecințele acțiunii rasei umane de-a lungul timpurilor? Ambele răspunsuri sunt valabile, în funcție de nivelul spiritual al fiecărei persoane. E important să nu pierdem această lecție, iar pentru asta trebuie să știm ce să citim, cum să gândim corect, cum să acționăm drept și cum să vorbim meșteșugit cu subconștientul nostru. Așadar, bucurați-vă! Lecțiile sunt grele, dar odată învățate, ele devin pașaportul nostru spre trezirea spirituală!”, spune Silvia Grigore.

 

 

Prelegerea cu tema Motivul pentru care trebuie să faci sport, susținută de antrenoarea de balet și gimnastică ritmică Nicoleta Andrei, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul “Olympic Gym Pitești cu Nicoleta Andrei”.

“Trebuie sa faci sport. În primul rând, este benefic pentru sănătate, de neprețuit. În timpul efortului fizic, întregul corp, mușchii sunt în mișcare, încărcând astfel corpul cu tot ce este necesar pentru o sănătate bună și o stare fizică bună. Este indicat să începeți practicarea sportului încă din copilărie. Până la urmă, personalitatea se formează din copilarie. Sportul dezvoltă autodisciplina;

un sportiv este întotdeauna o persoană frumoasă.

Despre toate aceste aspecte si trăirile experimentate vom vorbi cu Roberta Nicolae. Roberta este un copil frumos și bun. Sportul a facut-o ambițioasă, puternică și disciplinată. Autodisciplina și autocontrolul sunt cuvintele ei cheie.

Să o lăsăm pe ea să ne spună ce înseamnă motivul pentru care trebuie sa faci sport”, spune Nicoleta Andrei.

 

Lansarea numărului 4/2020 al revistei literare Cuvântul Argeșean, publicație a Ligii Scriitorilor Români Filiala Argeș, care apare la 2 luni, cu sprijinul Centrului Cultural Pitești.

“Revistă de suflet a mea, ca redactor-șef, deopotrivă a tuturor celor care semnează în aceasta, cât și a celor care ne apreciază, CUVÂNTUL ARGEȘEAN, și-a continuat neabătut drumul în publicistica piteșteană, contrar vicisitudinilor vremurilor. Și aceasta datorită implicării necondiționate a celor care semnează în paginile ei, meritând toate felicitările!

Singura și regretabila părere  de rău este cauzată de imposibilitatea, de moment, a prezentării tradiționale a publicației,  în cadrul cenaclului acesteia.

Lansarea revistei din luna iulie s-a făcut online, prin mijlocirea Centrului Cultural Pitești. Lansare asigurată de dr. Adrian Mitroi, președintele filialei Argeș a L.S.R. și a redactorului-șef al acesteia.

Nu ezitați să intrați în posesia ei, fiindcă este o publicație apreciată de cititori. În plus, CUVÂNTUL ARGEȘEAN este laureata premiului acordat în 2019, de Centrala L.S.R”, declară scriitorul Nicolae Cosmescu.

 

 

Cenaclul Armonii Argeșene (varianta minimală online), coordonat de redactorul-șef al revistei literare Cuvântul Argeșean, scriitorul Nicolae Cosmescu.

“Ultima ediție a lunii iulie a proiectului susținut de Centrul Cultural Pitești, și intitulat Cenaclul Armonii Argeșene (varianta minimală online), l-a avut ca invitat pe dr. Vasile Munteanu. Un excelent autor de reportaje despre zone geografice, multe de altfel, vizitate. De puțin timp dr. Munteanu s-a apropiat și de poezie. Creațiile sale sunt pline de detalii, care „l-au condamnat” să scrie adevărate poezii fluviu, încadrându-se astfel în ceea ce dicționarul numește poem.

Cu câteva dintre acestea ne-a încântat și la această ediție a cenaclului online”, spune Nicolae Cosmescu.

 

Medalionul folcloric cu tema Muzica populară în perioada interbelică, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Tradiții Muntenești”, coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu, avându-i invitați pe Alin Luțu și Flavius Constantin, membri ai Grupului Vocal “Zavaidoc”, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

“Alin Luțu este solist vocal, iar Flavius Constantin este atât solist vocal, cât și instrumentist la orgă și la pian. Păstrători și promotori ai cântecului tradițional românesc, cei doi abordează un repertoriu bogat, care cuprinde melodii din zona Argeș-Muscel, dar și repertoriu personal, adică piese create special pentru ei”, precizează Valentin Grigorescu.

 

Prelegerea cu tema Valoarea de sine, susținută de  Răzvan Enache (absolvent de liceu), Maria Steluța Enache (elevă) și Cezara Andreea Nedelea (elevă), în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Icebreaker”, coordonat de Răzvan Enache.

“Majoritatea oamenilor își subapreciază abilitățile și calitățile, când de fapt fiecare persoană este valoroasă și importantă. Este esențial ca noi să ne dăm seama de acest lucru, nu doar în persoanele care ne înconjoară, ci și în noi înșine. Am ales să vorbim despre această temă deoarece credem cu tărie că nu este niciodată prea târziu să înveți ceva nou și să te dezvolți. Ne dorim să arătăm că putem trece de la a ne spune că „nu sunt destul de bun” la „știu că sunt capabil și voi reuși”, ceea ce ne-ar îmbunătăți semnificativ atât viața personală, cât și cea profesională”, subliniază Răzvan Enache.

 

2020-07-31T12:32:30+03:00