Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 15-21 mai 2023, noi evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

Dialogul cu tema “Depășirea limitelor personale și accesarea resurselor interioare”, în cadrul proiectului cultural-motivațional sub genericul „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, avându-l invitat pe Mihai Vasilescu, Master Trainer NLP, eveniment care se va desfășura luni, 15 mai, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Disciplina Programare neurolingvistică oferă concepte de reprogramare a minții, pentru a obține maximum de performanță și pentru a ne îmbunătăți considerabil viața de zi cu zi. În lumea în care trăim, se simte nevoia de aprofundare a legăturii dintre minte, emoții și corp. Vom discuta și vom învăța cum să avem un control mai mare asupra stărilor noastre, indiferent de ceea ce se întâmplă în mediul nostru, vom detalia ceea ce înseamnă resursele interioare și cum pot fi ele folosite pentru depășirea limitelor personale. Pentru că da, societatea, și nu numai, ne conduce, voit sau nu, în direcția executantului, însă fiecare persoană are capacitatea de a fi liderul propriei vieți. Vom discuta despre cum ne putem da voie să trăim așa cum ne place, fără să facem lucruri împotriva noastră de dragul sau de frica altora. De asemenea, vom discuta despre cum putem face alegeri în raport cu autenticitatea noastră, pentru că avem resurse interioare și este bine să le folosim cât mai înțelept cu putință. De multe ori uităm cât de minunați suntem și de aceea ni se întâmplă dezechilibre interioare, însă societatea modernă are soluții pentru toate aceste probleme”, spune Silvia Grigore.

 

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de scriitorul dr. Adrian Mitroi, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, luni, 15  mai, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

Dialogul cu tema „Marin Preda a fost, întâi de toate, tatăl meu!”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură „Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe regizorul Alexandru Preda, eveniment care va avea loc luni, 15 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Întâlnirea cu Alexandru Preda, regizor, muzician, jurnalist, fiul cel mic al lui Marin Preda, în cadrul „Colocviilor Municipiului Pitești”, va fi un prilej de rememorare a dialogului dintre un copil de 9 ani și tatăl său, un scriitor de mare amplitudine literară, dar și o personalitate puternică în câmpul cultural și politic național. Alexandru Preda va scoate din <albumul de familie> aspectele de detaliu personal ale monumentalității, anecdote menite să plombeze insuficiențele monografiilor și biografiilor <Preda>. Portretul pe care-l va crea Alexandru Preda va fi nuanțat și cu ajutorul câtorva fotografii și înregistrări video inedite, dar mai ales prin dialogul pe care îl va purta cu cei interesați de omul Marin Preda”, spune Leonid Dragomir.

 

 

Dialogul cu tema „De pe scena teatrului pe scena vieții”, în cadrul proiectului „Personalități Culturale Piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-l invitat pe actorul Mihai Nistor de la Teatrul „Alexandru Davila”, eveniment care va avea loc marți, 16 mai, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

Dezbaterea cu tema „Metafora, recviem ceresc al cuvintelor”, în cadrul proiectului „Întâlniri culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu, avându-i invitați pe scriitorul George Mitrache și pe poetul Geo Constantin din Curtea de Argeș, eveniment care se va desfășura marți, 16 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

Prelegerea cu tema „Mihai Eminescu. Luceafărul. 150 de ani de la concepție. 140 de ani de la publicare (III)”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Teme culturale în emoții raționale”, coordonat de scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, miercuri, 17 mai, de la ora 11.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

“<Trăiască Nația!> Acesta era salutul lui Eminescu. Se răspundea: <Sus cu dânsa!> De ce? Pentru că: <Suntem români. Și punctum>. Se împlinesc anul acesta 140 de ani de la prima variantă a <Luceafărului>, versificarea basmului <Fata în grădina de aur>, în 1873, când Eminescu se afla la Berlin. Publicarea <Luceafărului>, forma finală, se va produce în 1883, în aprilie, în Almanahul Societății Academice Social-Literare <România Jună> din Viena. Cea mai cunoscută operă a lui Eminescu, și din literatura română, este o operă literară remarcabilă care a necesitat încă de la apariție analize de profunzime. Aproape că nu există personalitate a culturii române care să nu se fi aplecat asupra capodoperei eminesciene cu opinii originale, complementare sau contradictorii. Beneficiind de laboratorul creației sale, de manuscrise, critica literară a putut urmări elaborarea îndelungă și epuizantă a poemului până la forma finală. Atât cât ne permite timpul, încercăm să deslușim adâncul acestei fermecătoare opere, îmbinare în limba română de poetic și <nemargini de gândire>. Considerăm <Luceafărul> un poem al drumului spre desăvârșire pe care-l parcurge Ființa, prin cele șapte <trepte>, registre ale Ființei, plecând de la instincte și biologic, de la ființa limitată și neconștientă de propria limită, la divinitate, la transcendență, ca Ființă conștientă de propria infinitudine. Între acestea, ființa umană, ca registru median al Ființei, conștientă de propria finitudine și de aceea tragică”, spune Lucian Costache.

 

Prelegerea cu tema “Scriitori Piteșteni (I)”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Literatura Română Necanonică”, coordonat de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, miercuri, 17 mai, de la ora 14.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

„Numele lui Alexandru Kiriţescu s-a identificat în conştiinţa publicului românesc cu comedia <Gaiţele> ceea ce a dus la intrarea într-un con de umbră a celorlalte piese ale sale, care, într-adevăr, au o valoare inegală. O bună parte din opera sa <avea să devină o permanenţă a literaturii noastre, iar nu puţine pagini să furnizeze materia primă din care se construieşte imaginea de ansamblu a ceea ce numim teatrul românesc dintre cele două războaie mondiale, una din marile epoci de cultură din istoria ţării noastre, la definirea căreia dramaturgia şi-a adus contribuţia deloc neglijabilă> (Valeriu Râpeanu)”, spune Iudita Dodu Ieremia.

Ediția din luna mai 2023 a proiectului cultural-educativ sub genericul „Copii și părinți, prietenii mei”, coordonat de profesoara de educație fizică și istorie, Maria Simona Mitroi, de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Structura nr. 2, miercuri, 17 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Și în luna mai, așa cum v-am obișnuit, vom avea întâlnire pe scena Centrului Cultural Pitești cu o unitate de învățământ, nivel liceal. De data aceasta Liceul Tehnologic <Dimitrie Dima> ne va prezenta oferta educațională pentru anul școlar următor și câte ceva din roadele muncii din anul școlar în curs, astfel încât să ne trezească interesul pentru a primi cu bucurie prezentarea”, precizează Maria Simona Mitroi.

 

Recital liric sub genericul “Hope For Tomorrow”, în cadrul proiectului sub genericul „Ferestre Culturale”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, eveniment organizat în parteneriat cu Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, joi, 18 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Conferința Națională de Istorie, Cultură și Civilizație „Pitești 635”, ediția a IV-a, coordonată de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment dedicat Zilelor Municipiului Pitești, care va avea loc vineri, 19 mai, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Cu acest prilej vor susține comunicări istorici consacrați:

Mariana Paula LIMBĂLATĂ, Conservator la Muzeul Viticulturii si Pomiculturii – Golești, Vișa din Golești, jupâneasa marelui vornic Stroe Leurdeanu;

  1. Nicolae MIHAI, CS III, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S.Nicolăescu-Plopșor”, Craiova,  În ce măsură studierea divorțului deschide o nouă perspectivă asupra istoriei perioadei Regulamentelor Organice. O privire metodologică;
  2. Octavian DĂRMĂNESCU, muzeograf, Biserica Domnească din Pitești, Istoria primului cor bisericesc din Pitești;
  3. Aurel RADU, inspector superior, Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale, Modernizarea și urbanizarea orașului în perioada 1866-1914;

Aurelian Roman, cercetător independent, 1896 și 1897, primii ani ai cinematografiei românești;

prof. dr. Elena ȘTEFĂNICĂ, Colegiul Național Zinca Golescu Pitești, Decada brătienistă din istoria României Mari (1918-1928);

Tudor BONTA, student, Universitatea din Oradea, Facultatea de Protecția Mediului, Departamentul de inginerie Forestieră, Ingineria prelucrării lemnului, voluntar în proiectul „Ambulanța pentru monumente Sălaj”, Aspecte privind punerea în siguranță a bisericilor de lemn în stare gravă de degradare;

  1. d Andi-Emanuel MIHALACHE, CS I, Academia Română, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Iași, Politică și patrimoniu. Documente privitoare la aducerea osemintelor lui Dimitrie Cantemir la Iași (iunie-august 1935);

lect. univ. dr. George UNGUREANU, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte (Universitatea din Pitești), Depozitul central de arhivă General Grigore Costandache Pitești, Șefi de stat străini, oaspeți ai orașului Pitești în perioada 1965-1989;

lect. univ. dr. Cornel POPESCU, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte (Universitatea din Pitești), manager Muzeul Județean Argeș,   Dacia: pași în timp”, informează Marin Toma.

 

Concursul Național de Dans Sportiv DANSUL FLORILOR, ediția a 35-a, sâmbătă, 20 mai, duminică, 21 mai, între orele 9.00 – 21.00, la Sala Sporturilor din Pitești, eveniment dedicat Zilelor Municipiului Pitești, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb.

„Concursul Național de Dans Sportiv DANSUL FLORILOR se va desfășura după următorul program:

Sâmbătă:

Participă aproximativ 500 de sportivi cu vârste cuprinse între 5 și 34 de ani de la 40 de cluburi din țară.

Probe de concurs: Dansuri standard: Vals lent, Tango, Vals vienez, Slow-fox, Quick-step. Dansuri latino: Samba, Cha-cha, Rumba, Paso doble, Jive.

Juriul este format din arbitri atestați de Federația Română de Dans Sportiv. Din juriu face parte și secretarul general al FRDS.  Președintele juriului este vicepreședintele FRDS, președinte al Comisiei de arbitri a FRDS.

Duminică:

Secțiuni de dans: – Latino Show (salsa, bachata etc.) – Dans modern – Ballroom&Latin – Dans de caracter, tradițional – Streetdance/Urban – Majorete – Balet/Dans contemporan – Gimnastică  – Dans tematic – K-Pop

Categorii de vârstă: – Kids 1 (4-6 ani) – Kids 2 (7-9 ani) – Juniori (10-15 ani) – Tineret (peste 16 ani)

Categorii pe nivel de pregătire: – începători – avansați

Accesul se face pe bază de bilet: Sâmbătă biletul este 35 de lei. Duminică biletul este 20 de lei. Copiii și pensionarii au acces gratuit”, informează Alfred Schieb.

 

Festivalul Național de Șah al Municipiului Pitești, ediția I, eveniment organizat de Clubul de Șah ALFIL Pitești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, Centrul Cultural Pitești, Universitatea Pitești, Proiectul Național „Șah în Școală”, „Ideal Board Games”, sâmbătă, 20 mai și duminică, 21 mai, la Sala ACADEMICA a Universității Pitești. Tot în cadrul festivalului va avea loc un simultan de șah, sâmbătă, 20 mai, între orele 10.00 – 11.30, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, oferit de multiplul campion național GM Mircea Pârligras.  Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 21 mai, de la ora 16.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești. Festivalul Național de Șah al Municipiului Pitești, ediția I este coordonat de antrenorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu.

 

Spectacolul de folclor și folk-pop-rock sub genericul „Pitești Fest 635”, susținut de Ansamblul Folcloric „Zavaidoc”, de Grupul Folk „P620”, și de Trupa rock „Ascetic”, prezentator – studenta la actorie Lorena Dicu. Evenimentul, coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu și de chitaristul Andrei Bulf, se va desfășura sub semnul Zilelor Municipiului Pitești, duminică, 21 mai, între orele 19.00 – 21.00, în Parcul Lunca Argeșului.

 

2023-05-12T14:38:05+03:00