Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 15-19 iulie 2024, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, luni, 15 iulie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Proiectul „Medalion cultural cu Stelian Necșoi”, coordonat de cantautorul, poetul, artistul plastic Stelian Necșoi, profesor de limba și literatura franceză, eveniment care se va desfășura luni, 15 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“La ediția de iulie a proiectului meu vom avea ca invitați trei oameni deosebiți, care vor aduce cu dumnealor puțin din harurile cu care i-a înzestrat bunul Dumnezeu. Doamna Magda Patrolea ne va aduce în atenție cîteva <Povești inspiraționale> strânse într-o carte intitulată <În căutarea fericirii>, care nu se dorește chiar o rețetă a fericirii, ci o scriere ce aduce în fața cititorului o experiență de viață, gânduri, trăiri. Am putea încadra cartea în literatura beletristică, dar și în lucrare de specialitate – psihologie aplicată, tratat de parenting. Doamna Mariana Birică este o solistă de muzică populară cu voce minunată, un repertoriu variat și cu  experiență temeinică în domeniu. În 1982, a absolvit Școala Populară de Arte București. Participarea la numeroase concursuri și festivaluri de profil, la emisiuni tv și radio i-a adus premii și distincții ce au definit-o ca un artist de valoare. De-a lungul carierei, a colecționat în jur de 400 de costume populare din toate zonele țării. Domnia sa încântă publicul de la primele note atât prin prezența scenică, dar și prin timbrul vocal deosebit.

Domnul Horia Florian Vlădan este un om care pune suflet în tot ceea ce face. Artist amator, iubește muzica (populară și ușoară) pe care o cântă cu atâta dăruire. Vocea caldă și timbrul său aparte atrag auditoriul pe care îl aduce cu ușurință în universul cântecelor interpretate. Vă așteptăm să ne fiți alături, într-o atmosferă prietenoasă”, spune Stelian Necșoi.

 

Dialogul cu tema „Toate pânzele sus”, în cadrul Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea, profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, având-o invitată pe Aida Maria Vâlceanu, jurnalist, realizator tv, eveniment care va avea loc marți, 16 iulie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“La ediția de iulie a Clubului literar artistic <Mona Vâlceanu> vom aborda tema <Toate pânzele sus>, sau, mai bine spus, <Golden Globe Race>, cursa navală sportivă, înconjurul lumii cu vapoare cu pânze. Invitata noastră, Aida Maria Vâlceanu, este și moderatorul competiției”, informează Maria Mona Vâlceanu.

 

Dialogul cu tema „Corect/Incorect”, în cadrul proiectului „Personalități Culturale Piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, având-o invitată pe scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, eveniment care se va desfășura marți, 16 iulie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Am invitat-o pe doamna profesoară Iudita Dodu Ieremia pentru a discuta nu doar despre literatura sa, ci și despre ultima carte, <Corect/Incorect>, apărută cu sprijinul Centrului Cultural Pitești, în colecția <Cărțile revistei ARGEȘ>. Nu te poți numi om educat fără a ști gramatica limbii tale”, subliniază scriitorul Jean Dumitrașcu.

 

 

Dialogul cu tema „Dulce Cânt Moldovenesc”, în cadrul proiectului „Medalion artistic cu Mariana Claudia Filipescu”, coordonat de interpreta de romanțe și folclor Mariana Claudia Filipescu, având-o invitată pe interpreta de folclor Camelia Lazanu, eveniment care va avea loc marți, 16 iulie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Invitata mea, interpreta de folclor moldovenesc, Camelia Lazanu, s-a născut în comuna Ivăneşti, din judeţul Vaslui, acum având domiciliul în Bucureşti. A absolvit cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti la clasa profesorilor Gheorghe Lazăr şi Ana Piuaru. Sub îndrumarea vestitului dirijor Marius Olmazu a cântat la Casa de Cultură <11 IUNIE> din Bucureşti, participând la spectacole organizate în ţară şi străinătate. Primele sale înregistrări au fost făcute în studioul Electrecord cu instrumentişti din Orchestra Radio. Iubitoare a cântecului popular, Camelia Lazanu continuă să culeagă şi să promoveze folclorul autentic moldovenesc cu pasiune şi dăruire, spre folosul publicului ascultător”, spune Mariana Claudia Filipescu.

 

 

Prelegerea cu tema „Vasile Alecsandri – Prozator”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Literatura Română Necanonică”, susținut de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, miercuri, 17 iulie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Vasile Alecsandri a fost apreciat în timpul vieţii mai ales pentru activitatea poetică şi dramaturgică. Opera în proză a fost recuperată de către posteritate: <Pentru Ibrăileanu şi Călinescu nu în lirică sau în teatru, ci în proză a dat scriitorul cele mai durabile pagini ale sale> (Paul Cornea). De la <Buchetiera de la Florenţa> până la <Călătorie în Africa> şi amintirile din misiunile diplomatice, unde sunt valorificate <aptitudinea gravurii> şi <cromatismul viziunii> (Paul Cornea), darurile <ochiului de pictor impresionist, cu acuitate vizuală de Monet> (Zoe Dumitrescu Buşulenga), proza lui Alecsandri impune un memorialist în căutare de <pitoresc exotic şi senzaţional> (Al. Săndulescu). Proza lui Alecsandri ilustrează saltul calitativ pe care îl reprezintă paşoptismul în evoluţia scrisului românesc”, spune Iudita Dodu Ieremia.

 

 

Dialogul cu tema „Ilustrația botanică în arta decorativă”, în cadrul proiectului „Povești pictate”, coordonat de artistul plastic Mihaela Viorela Martin, având-o invitată pe Amalia Avram, artist plastic, eveniment care se va desfășura miercuri, 17 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Amalia Avram, o artistă și ilustratoare din Pitești, a pătruns în lumea artei lansând lucrări bazate pe emoții. Ea combină culorile pentru a transmite mesaje, stări de spirit și sentimente. De exemplu, bujorii sunt reprezentați plastic spre a încuraja femeile să își îmbrățișeze feminitatea. Inspirată de natură și de arta populară tradițională slavă, motivele sale sunt liniștitoare, cu povești vibrante încărcate cu simboluri. Picturile Amaliei reflectă sensibilitatea profundă prezentă în toate femeile. Potrivit artistei, înțelegerea lucrărilor sale necesită acordarea cu esența feminină originală care ne-a inspirat măcar o dată în viață. Lucrările ei nu se adresează doar femeilor care caută putere într-o lume dominată de bărbați, ci și tuturor celor care au iubit profund, cel puțin o dată, o femeie. Pe mama iubitoare, soția, sora sau pe fiica lor inocentă. Femeia iconică din viața lor”, spune Mihaela Viorela Martin.

 

Recitalul muzical „Lunga vară fierbinte!”, susținut de Trupa TANDRES, formată din muzicianul Andrei Tase și medicul cardiolog Adrian Tase, joi, 18 iulie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Prelegerea cu tema „Cum influențează soarele starea de bine”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Împreună pe Drumul de la Ego către Sine”, susținut de psihologul Cosmina Olteanu, joi, 18 iulie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la  Casa Cărții.

“Dintotdeauna factorii naturali au intrat în armonie cu omul. Divinitatea a creat perfectul în stare concretă, iar noi avem datoria să activăm resursele necesare în acest sens. Soarele este steaua din centrul sistemului nostru solar, fiind o sferă din plasmă fierbinte, ținută de gravitație și modelată de un câmp magnetic, și, de asemenea, este cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Pământ, una dintre resursele naturale vitale pentru întreținerea vieții și a bunăstării creierului, astfel că la ediția din toiul verii a proiectului meu, vom discuta despre impactul  și importanța sa asupra omului”, spune Cosmina Olteanu.

 

 

Conferința cu tema „Constantin Noica, cei 22 sau cultura de performanță”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură „Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe prof. univ. dr Marius Ghica, scriitor, eveniment care se va desfășura joi, 18 iulie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Așa cum indică și tema, autorul, el însuși unul dintre cei 22 selectați de filosoful de la Păltiniș, va vorbi despre proiectul noician de a antrena oameni de cultură tineri în vederea obținerii unor performanțe culturale de anvergură”, spune Leonid Dragomir.

 

 

Prelegerea cu tema „Cel mai mare dușman al societății de azi”, în cadrul proiectului „Vaccin împotriva virusului manipulării”, susținut de psihologul, jurnalistul și scriitorul George Smeoreanu, vineri, 19 iulie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„<Cel mai mare dușman al societății de azi>. Voi aborda concepția profesorului american Tom Nichols cu privire la atacul asupra democrației moderne”, spune George Smeoreanu.

 

 

2024-07-12T12:23:45+03:00