Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 13-19 mai 2024, evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

Medalion cultural-educativ susținut de elevi ai Colegiului Național „Alexandru Odobescu”, sub îndrumarea profesorului și istoricului Ionel Claudiu Dumitrescu, eveniment dedicat Zilelor Municipiului Pitești, luni, 13 mai, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Vom aborda două teme și anume <Bătălia de la Rovine sau scurt tratat de interpretare istorică> și <File din istoria orașului Pitești>”, informează Ionel Claudiu Dumitrescu.

 

Prelegerea cu tema „Legătura dintre Nutriționist și Psiholog/Terapeut hipnotolog”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Clubul de lumină”, susținut de terapeuta și scriitoarea Corina Caltan, luni, 13 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„După un Paște bogat ca la români, în care iar ne-am făcut de cap, vin cu întrebarea: Cât, cum mâncăm și de ce? Risipim acum banii pe mâncare, apoi pe medicamente, în loc să găsim rădăcina/cauza și să o eliminăm?! Nu este totul despre mâncare, ci despre legătura dintre iubirea de sine și transformarea mea acum și aici….”, spune Corina Caltan.

 

Noua ediție a Proiectului „Medalion cultural cu Stelian Necșoi”, având tema „Lumină de Mai”, proiect coordonat de cantautorul, scriitorul, artistul plastic Stelian Necșoi, profesor de limba și literatura franceză, eveniment care se va desfășura luni, 13 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Vom avea ocazia să cunoaștem o doamnă deosebită, care prin natura jobului este aproape de tot ce este mai frumos și mai pur pe Pământ – copiii. Cadru didactic, director de grădiniță, doamna Alice Ileana Gîțan și-a dedicat viața meseriei și poeziei, literaturii, artei, fiind implicată în diverse proiecte cu școala, dar și individuale. De asemenea, vom avea ocazia să o revedem, ascultăm și apreciem pe doamna Daniela Popa, profesor de limba și literatura franceză, scriitor și actor amator. Carmen Bobocescu, Monica Zaharia și Cristian Zaharia ne vor încânta cu prestația lor în domeniul artei teatrale. Trupa <Demos> s-a înființat în toamna anului 2023, din dragostea pentru teatru, muzică și poezie, pentru promovarea unor lucrări artistice originale create de membrii săi. Din luna ianuarie 2024, membrii trupei au apărut individual, dar și alături de alți artiști, pe scena Casei de Cultură a Studenților din București în cadrul <Întâlnirilor culturale Florin-Silviu Ursulescu> organizate de Bebe Astur. Directorul artistic al trupei este Carmen Bobocescu, poetă, traducătoare și dramaturg, care semnează scenariul și regia celor mai multe momente teatrale. Este secondată de Monica Niculae, actriță talentată, creatoare de scenete umoristice, de Viorica Chiorpec, profesoară de muzică și de Cristian Zaharia, un sensibil bariton și actor amator, absolvent de canto al Școlii de Artă din București. Vă așteptăm cu drag  la un nou regal de poezie, muzică și teatru cu niște oameni minunați, dedicați artei”, spune Stelian Necșoi.

 

 

Dialogul cu tema “Între libertate și martiraj”, în cadrul proiectului “Personalități culturale piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-l invitat pe dr. Sergiu Rizescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, marți, 14 mai, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“L-am invitat, de această dată, pe domnul președinte Sergiu Rizescu, Cetățean de Onoare al Municipiului Pitești,  pentru că la 14 mai, este <Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste>. Domnul Rizescu nu a avut tinerețe, a fost întemnițat la 18 ani, a trecut prin teribile temnițe, precum cele de la Pitești și Sighet, a fost bătut și înfometat. Pentru activitatea sa de după 1990, a fost ales, mai întâi, președinte al Filialei Argeș a A.F.D.P.R., iar de câțiva ani conduce această asociație la nivel național, fiind foarte activ la 92 de ani!”, informează Jean Dumitrașcu.

 

 

Dialogul cu tema “Motivație și personalitate în adolescență”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Adolescență, entuziasm, libertate, înțelepciune”, coordonat de poetul și profesorul de filosofie George Badea, având-o invitată pe Codruța Drăgan, psiholog-clinician, eveniment care se va desfășura marți, 14 mai, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Se spune că personalitatea nu este o simplă sumă de trăsături, ci o structură organizată ierarhic. În ceea ce privește motivația, ea are o sferă foarte largă, în interiorul ei fiind incluse fenomenele motivaționale, foarte diferite între ele. Se știe că, în structura personalității, sfera motivațională ocupă un loc esențial. Care este, de fapt, conexiunea dintre personalitate și motivație?

Împreună cu invitata mea, psihologul-clinician și psihoterapeutul Codruța Drăgan, vom încerca să dăm răspunsuri pertinente la întrebarea de mai sus”, spune George Badea.

 

 

Dialogul cu tema “Trăiești sau supraviețuiești?”, în cadrul proiectului cultural-motivațional “Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, avându-le invitate pe Cristina Tomescu, medic psihiatru, și pe Elena Badea, terapeut și consilier în creștere și dezvoltare holistică,

eveniment care va avea loc marți, 14 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“<Cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm?>, sunt cele mai des puse întrebări în timpul vieților noastre, la modul general. Însă răspunsurile sunt întotdeauna personale. Deși ni se spune că suntem egali, societatea ne împarte în fel și chip. Unii trăiesc doar ca să producă bani cât să-și plătească facturile, alții duc povara administrării unor mari averi. Despre cum putem ajunge la echilibrul care ne aduce fericirea ne vor vorbi invitatele mele, în care eu am mare încredere, ținând cont de temeinica lor pregătire profesională și spirituală. Subiectul va fi dezbătut de la particularitate la unime, de la zestrea genetică până la zestrea spirituală pe care o vom lăsa moștenire generațiilor viitoare. Este o temă generoasă pe care vă sfătuiesc să n-o ratați. Vă așteptăm cu drag!”, spune Silvia Grigore.

 

 

Prelegerea cu tema “Viciile și dependențele elementelor feng-shui”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Călătorie în Științe Neconvenționale – Feng Shui”, coordonat de Sorin Dinu, specialist în Feng Shui, miercuri, 15 mai, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Fiecare element este sensibil la anumite vicii și dependențe, ele nu pot fi eliminate toate, dar pot fi ținute sub control în funcție de nivelul nostru de educație, inteligență și de mediul în care trăim. Vom aborda și curiozități”, spune Sorin Dinu.

 

 

Prelegerea cu tema „Taina Luminii, Reflectată în Filosofie, Teologie și Știință”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Centrul Universitar Pitești, avându-l invitat pe părintele prof. univ. dr. Ion Popescu, eveniment care va avea loc miercuri, 15 mai, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Dumnezeu a zis: <Să fie lumină! Şi a fost lumină” (Facerea, 1,3). Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în Evanghelia sa ne spune <Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor… Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o… Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan, 1, 4, 5, 9). Părintele Galeriu, citând pe Sfinții Părinți Maxim Mărturisitorul și Grigorie Palama, ne arată că lumina este necreată, dumnezeiască, a harului sfânt dar și lumina creată de Dumnezeu. Lumina creată este cea naturală și lumina minții prin care omul este înzestrat de Creatorul său cu puterea de a cunoaște, de a înțelege, de a conferi sensuri și semnificații existenței. În fizică, termenul <lumină> se referă uneori la radiații electromagnetice de orice lungime de undă, indiferent dacă sunt vizibile sau nu. Există teorii științifice despre lumină și viteza ei, cele mai cunoscute fiind teoria electromagnetică, teoria cuantică și teoria relativității. Lumina are o puternică valoare simbolică în filosofie. Făcând posibilă perceperea obiectelor înainte de a le atinge, este asociată, în toate culturile umane cu cunoașterea, în timp ce opoziția dintre lumină și întuneric este legată de cele dintre viață și moarte, dintre bine și rău. Proprietatea luminii de a fi transmisă la distanță fără suport material alimentează o metaforă veche care o asociază cu ideile. Comportarea paradoxală a luminii create de a fi în același timp corpuscul și undă este demonstrată în fizică, precum și limita absolută de neatins a vitezei luminii, imposibil de depășit prin mijloace fizice. Omul, prin revelația naturală și supranaturală, prin cunoașterea științifică și filosofică, se adâncește în taina luminii, fără a o epuiza. Lumina este viață și susține viața. În dialogul nostru vom dezvolta aceste aspecte, sensuri și semnificații ale luminii”, spune Marius Andreescu.

 

 

Prelegerea cu tema „Dinu Pillat – <un destin literar frânt>”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Biografii triste și destine tragice din istoria literară”, susținut de criticul literar, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Magda Grigore, miercuri, 15 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Om de cultură, romancier, istoric literar și eseist, Dinu Pillat a avut un destin literar nefericit, deși rafinamentul și potențialul său scriitoricesc au impresionat în epocă. La vremea când Dinu, fiul poetului Ion Pillat, a fost arestat și condamnat de regimul comunist, în 1959, el făcea parte din prestigiosul grup al intelectualilor, alături de Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Arșavir Arterian, Nicolae Steinhardt. Împreună au fost judecați și puși la punct de aparatul politic opresiv. În loc să-și petreacă timpul la masa de scris sau la Catedra universitară (unde avusese onoarea de a fi asistentul lui George Călinescu), tânărul a îndurat viața din penitenciarele Jilava și Gherla. Totuși, pentru români el trebuie să fie un simbol, iar pentru noi argeșenii trebuie să fie o mândrie și un exemplu. Destinul lui postum s-a creionat abia în perioada 2010-2015, când Editura <Humanitas> a hotărât apariția unei serii de autor, în cinci volume însoțite de referințe critice și de studiile introductive ale criticului literar George Ardeleanu”, spune Magda Grigore.

Dezbaterea cu tema „România din Argeș”, în cadrul proiectului „Ferestre Culturale”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-l invitat pe dr. Bogdan Catrangiu, președintele Asociației Române pentru Prevenția Cancerului, eveniment care se va desfășura joi, 16 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Având în vedere că suntem sub semnul Zilelor Municipiului Pitești, reședința județului Argeș, zonă care a dat personalități marcante ale culturii naționale, vin la dumneavoastră cu un invitat deosebit, un medic care este fascinat de cultura locului. Împreună cu dr. Bogdan Catrangiu vom prezenta o serie de cărți referitoare la importanța Argeșului și a Piteștiului din punct de vedere cultural și științific”, spune Ahmed Jaber.

 

 

Dezbaterea cu tema „Libertatea Presei”, moderată de jurnalistul Cristian Vasile, joi, 16 mai, de la ora 18.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Argeș.

 

Proiectul „Interferențe Culturale”, coordonat de poeta și profesoara de limba și literatura română/franceză/latină Allora Albulescu, președintele Fundației literare „Liviu Rebreanu”, vineri, 17 mai, de la ora 10.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“În cadrul proiectului <Confluențe literare> se va desfășura Cercul pedagogic al profesorilor de limba și literatura română, organizat de Școala Gimnazială <Nicolae Simonide>, cu participarea cadrelor didactice de specialitate din județul Argeș”, informează Allora Albulescu.

 

Conferința cu tema “Orașul, încotro? Mașină, mediu, operă de artă, barometru al democrației”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură “Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir, avându-l invitat pe scriitorul și traducătorul Bogdan Ghiu, eveniment care va avea loc vineri, 17 mai, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“În prelungirea și ca o sinteză a preocupărilor sale față de fenomenul urban (reflectate zilnic, de douăzeci de ani, în emisiunea <Orașul vorbește> de la Radio România Cultural, dar și prin colaborările constante cu arhitecți și urbaniști, precum și cu publicații și manifestări de specialitate), conferința – care va fi urmată de discuții – își propune să reflecteze asupra celor mai recente evoluții și mutații ale orașului <post-istoric>, propunând câteva <unelte de lucru> elaborate de mari gânditori ai spațiului urban precum Aldo Rossi, Henri Lefebvre sau Michel Foucault. Cum <citim> orașul, cum locuim și cum ne întâlnim unii cu alții în el, gentrificare, betonare, vegetalizare, monumente și <dreptul la oraș>, utopie, heterotopii, <hierotopii> și <orașul global>: iată câteva dintre întrebările asupra cărora vă invităm să reflectăm împreună”, spune Leonid Dragomir.

 

Prelegerea cu tema „Istoria culturală a pietrei”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Istorie și istorii cu Marin Toma”, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, vineri, 17 mai, de la ora 20.00.

„Ce este o piatră? Și, mai ales, ce legătură au oamenii cu pietrele? Vom explora toate acestea, pornind din cele mai vechi timpuri cunoscute de istorie. De altfel, oamenii au spus acelor timpuri <epoca pietrei>. Pietrele sunt unelte, sunt obiecte de joacă, sunt elemente de construcție: am trăit în clădiri din piatră și trăim pe o <piatră> (Terra). Pietrele sunt simbol al bogăției și sunt și obiecte magice. Le dăm din energia noastră și devin aspecte de cultură importante pentru înțelegerea istoriei noastre. Haideți să aruncăm piatra în istorie și să mergem pe urmele ei!”, spune Marin Toma.

 

Festivalul Internațional de Șah, vineri, 17 mai, sâmbătă, 18 mai și duminică, 19 mai, la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”. Evenimentul, coordonat de instructorii de șah ing. Andrei Rădulescu și dr. Ovidiu Stancu, este organizat de Clubul de Șah „Alfil” Pitești, în parteneriat cu Centrul Cultural Pitești. Festivalul va cuprinde un turneu internațional de șah rapid plus blitz (Colegiul Național „Alexandru Odobescu”), două simultane de șah și un eveniment inedit – chess-boxing (Piața Primăriei Municipiului Pitești). Competiția este deschisă oricărui pasionat de șah, legitimat, fără limită de vârstă, și se va desfășura după următorul program:

17 mai, ora 12.00 –  simultan de șah Maestrul Internațional Manea Alexandru – în Piața Primăriei Municipiului Pitești

17 mai, ora 13.00 – simultan de șah Maestrul Internațional Baratoși Daniel, în Piața Primăriei Municipiului Pitești

17 mai, ora 14.00 –  Chess-boxing, eveniment în premieră în România susținut de Maestrul Internațional Alexandru Manea, în Piața Primăriei Municipiului Pitești

17-19 mai – Open-ul Internațional de Șah al Municipiului Pitești& Turneul Junior, Colegiul Național “Alexandru Odobescu”

19 mai, ora 14.30 – Premiere Open Internațional & Turneu Junior, Sala Multimedia a Colegiului Național “Alexandru Odobescu”.

 

 

Campionatul Național de Dans Sportiv „Dansul Florilor”, ediția a XXXVI-a, sâmbătă, 18 mai, și duminică, 19 mai, la Sala Sporturilor din Pitești. Evenimentul, organizat de Agenția Națională pentru Sport,

Federația Română de Dans Sportiv, Centrul Cultural Pitești și Asociația „Total Dance Pitești”, și coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb, se va desfășura după următorul program:

 

“Sâmbătă 18 mai, ora 9.00

Concurs Ranking de dans sportiv și Campionatele Naționale de dans sportiv U21 (sub 21 de ani).

Participă 400 de concurenți cu vârste cuprinse între 4 și 45 de ani, de la 40 de cluburi din țară.

La Campionatele Naționale U21 îi vom avea concurenți pe campionii și vicecampionii mondiali en titre.

Concurs Ranking reprezintă o competiție națională de top, la care numărul punctelor câștigate de concurenți se va tripla.

Se dansează dansuri standard: Vals lent, Tango, Vals vienez, Slow-fox, Quick-step și dansuri latino: Samba, Cha-cha, Rumba, Paso Doble, Jive.

Juriul este format din arbitri de cel mai înalt nivel național de la 20 de cluburi din țară.

Duminică 19 mai, ora 10.30

Concurs de formații.

Participă 150 de concurenți, cu vârste cuprinse între 4 și 30 de ani, împărțiți pe niveluri: începători și avansați.

Stiluri de dans: Latino Show (salsa, bachata, merengue), Dans modern, Dans de caracter, tradițional, Street dance, Majorete, Balet, Gimnastică, Open”, informează Alfred Schieb.

 

2024-05-10T14:06:43+03:00