Greu se aşază rândurile când scrii despre un prieten dispărut înainte de vreme, prin hotărârea necruţătoare a destinului. Cu atât mai mult cu cât Al. Th. Ionescu se numără printre colegii de facultate cu care am pornit pe drumul formării spirituale în climatul emulativ al Echinoxului clujean. Am fost selectaţi de formatorul Ion Pop în 1972 într-o formulă redacţională reînnoită a revistei studenţeşti, alături de Constantin Hârlav, Dan Damaschin, Călin Manilici, Virgil Mihai ş.a. Ne-am cunoscut abia în facultate, deşi ar fi trebuit să ne întâlnim ca liceeni, fiindcă urmasem liceul la Piteşti în acelaşi timp (1965-1969): el – la Bălcescu, eu – la Odobescu (e drept că, în ultimul an de liceu, eu am plecat la Cluj, la Bariţiu). Eram singurii „regăţeni” din redacţie (după noi, a mai venit Ion Pecie, despre care aflu cu tristeţe că este şi el grav bolnav), dar ne simţeam foarte bine printre echinoxiştii din Ardeal. De altfel, Puiu – cum îi spuneam toţi – Ionescu (venind la facultate, din pricini diverse, cu un an în urma mea) se ataşase de un grup de ucenici ardeleni (viitorul nucleu redacţional) din care nu lipseau Al. Cistelecan, Virgil Podoabă şi Monica Păun (soţia de mai târziu, care va renunţa la scris după căsătorie).
În decembrie 2008 am mers împreună, cu trenul de noapte (nu al lui Ioan Groşan, dar trenul în care se afla şi el!), la Cluj, la colocviul prilejuit de aniversarea celor 40 de ani de existenţă a Echinoxului. A fost la fel de vivace (dar parcă mai puţin locvace) ca de obicei. La insistenţa lui Ion Pop, a evocat cu modestie trecutul echinoxist. Neliniştit şi plin de vitalitate, s-a învârtit tot timpul printre noi cu nelipsitul său aparat de fotografiat. În paranteză fie spus, pozele lui Puiu Ionescu sunt cu adevărat artistice şi au fost deseori preluate în reviste (Vatra, Calende, Argeş ş.a.). Discuta cu aprindere pe teme de actualitate, mai ales cu foştii săi colegi de an, ca un priceput analist politic. În ultimul timp, lăsase deoparte uneltele criticului literar şi devenise un publicist redutabil prin gazetele argeşene. De aceea, ultima sa contribuţie exegetică datează din 2007, când publică la Aula cea mai bună ediţie comentată, de uz didactic, din Poeziile lui George Bacovia.