Citindu-l pe Gabriel Stănescu, simţi că lumea ideilor există într-o ciudată atonie faţă de cea a faptelor, evenimentelor sau deciziilor. Cu lectură solidă din antici şi clasici, autorul pare a fi cu un ochi la Platon şi altul la Nietsche. Trama sa nu provine din şi nu este un efect al opoziţiei ideal-concret, ci al judecăţilor de valoare ideale ce nu se pot aplica întotdeauna stării/stărilor concrete. Nu este nicio noutate că trăim într-o lume duală şi că dorim să evadăm. Contrar aşteptărilor, sau regulii generale, G. Stănescu nu evadează din lume, ci încearcă să găsească un culoar de trecere (cât mai scurt) dintr-o parte în cealaltă… deşi dă peste nisipuri mişcătoare. Şi totuşi… Judecând cu cărţile pe masă, trecând de la un volum la celălalt, vom găsi serii întregi de simetrii, dar şi de dualităţi, ale sale – identitare -, ale sale cu ceilalţi – ideatice şi atitudinale -, chiar şi ale propriilor sale texte în două variante, în viziunea proprie a două traducătoare, descoperind că avem de-a face cu un întreg complex de simetrii ce organizează materia poetică ipostaziat, folosind pretextul antagonic (uneori) al dualităţii. Poezia sa trădează ambivalenţele unui autor deopotrivă şi simultan poet şi filosof: primul negând, contestând ori repunând în discuţie exact ceea ce al doilea analizează, constată şi afirmă. Această permanentă comutare a unui buton când pe o poziţie, când pe cealaltă o face numai şi numai autorul, iar efectul este de mişcare, viu, evoluţie, transformare.
Antologia Despărţirea de frică (Ed. Cartea Românească, 2003) conturează un (auto)portret: venind din lumea ideilor, de la şcoala de gândire a marilor filosofi (clasici, în special pre-socraticii, dar şi moderni), G. Stănescu nu îşi propune să schimbe lumea, ci s-o reveleze pe cea nebănuită ori puţin cunoscută de omul amnezic şi nepăsător la detaliu. În societatea modernă, criteriile estetice se modifică – azi, frumuseţea este atracţie, gloss, efect, carnaţie etc. Era oare aşa în epoca aşa-zisului clasicism îndepărtat? Cine a avut dreptate, anticii sau modernii?