„Viaţa mea nu  a fost plină de amar cum s-ar crede. În ea s-a picurat şi dulceaţă. Vă invit să vă imaginaţi ce delicioasă şi rafinată este o trăire dulce-amară. Dacă aş fi avut parte numai de dulceaţă aş fi trăit într-o imensă greaţă. Dacă aş fi trăit numai într-un amar aş fi fost un ratat.” Aşa gândea pictorul GHEORGHE PANTELIE despre el, în urmă cu un an şi ceva.

Acum se împlineşte un an de când a plecat dintre noi. Nu ştiu dacă durerea pe care o am în suflet va dispărea vreodată, dar ştiu sigur că m-am bucurat atâţia ani (vai, totuşi, ce puţin!!!) de o prietenie specială cu fratele meu, pictorul Gheorghe Pantelie. Am dialogat, ne-am consultat, ne-am certat adesea pe probleme de artă. Am expus amândoi, am format împreună atâtea generaţii de artişti plastici, am lucrat în acelaşi atelier, ani buni.
Nu a tratat nicio operă de artă cu superficialitate, a fost atent la fiecare gest plastic pe care îl făcea, pornind de la o paletă perfectă, care, de fapt, era lucrarea în miniatură. Considerentele teoretice (Doamne, ce dezbateri provoca pe orice temă de pictură!) se materializau în sute de schiţe.
Trebuie „reflectat şi ALTFEL la cele ce spun fizicienii cu privire la dubla natură a luminii (undă – crepuscul) şi să ne concentrăm mai mult asupra griului neutru, atunci când sunt amestecate exuberantele culori complementare.” „Este vorba despre o altă realitate care trebuie „văzută ALTFEL”.  
La toate expoziţiile în care a expus (şi au fost foarte multe) nu a permis să apară niciun compromis, atât în planul ideilor, cât şi al profesionalismului execuţiei.
Generos cu colegii, indiferent de vârstă, făcea aprecieri critice pertinente, pornind întotdeauna de la ideea că opera de artă „aduce imaginea lumii la concluzii care schimbă datele problemei cu privire la realitate”. Îmi amintesc: „Culorile sunt arhanghelii luminii pe pământ, iar lumina o stare performantă care vine de la Dumnezeu; sau poate că este chiar El”.
Toate acestea, şi altele, mă îndreptăţesc să spun cu responsabilitate că Gheorghe Pantelie a fost unul dintre marii artişti pe care i-am întâlnit în viaţa mea şi de la care am învăţat enorm. El a fost unul dintre cei mai importanţi pictori ai artei moderne din România şi nu numai.  
Păcat că trăim într-o lume în care adevăratele valori sunt recunoscute atât de greu. Pe tine, Gică, ajuns între îngeri, cred că te scaldă lumina spirituală de care vorbeai atât. Să ne ierţi dacă vorbele pe care le spunem despre tine nu sunt suficiente pentru a acoperi cu aur numele tău. Opera ta trăieşte şi „vorbeşte” oriunde şi oricând despre PICTURĂ.
Dumnezeu să te odihnească!