Peste o sută de scriitori, prieteni, rude, oameni de cultură şi-au luat rămas bun, vineri, 17 august, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, de la trupul neînsufleţit al lui Dan Alexandru Condeescu, directorul muzeului, care a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani.
Critic literar, istoric şi editor, Condeescu a condus timp de şaptesprezece ani muzeul de pe Bulevardul Dacia. Aici a organizat colocvii, conferinţe şi lecturi cu public, expoziţii de pictură. Zeci şi zeci de scriitori români îi sunt recunoscători pentru cărţile publicate la Editura Muzeului Literaturii Române, pe care el a înfiinţat-o şi condus-o. (Generozităţii sale îi datorez două cărţi). El a organizat, între altele, expoziţiile Avangarda Românească, prezentată în cadrul expoziţiei internaţionale de la Bonn, Europa-Europa(1994), Poezia românească, de la clasici la postmoderni (New York, 2000), Mircea Eliade (Veneţia, 2007). Sub conducerea lui Al. Condeescu, muzeul a devenit o instituţie cu adevărat vie, care, departe de a se mulţumi cu inventarieri şi fişări de opere şi documente, a dat atenţie culturii contemporane, lucrând cu opere şi scriitori de azi.
Din anul 1992, Al. Condeescu a fost redactor-şef al revistei muzeului, Manuscriptum. A semnat o serie importantă de eseuri, studii de critică şi istorie literară. Criticul a întocmit împreună cu Nichita Stănescu antologia de poezie Ordinea cuvintelor, din opera acestuia. El este totodată autorul câtorva exegeze importante la opera prietenului său poet, precum şi al ediţiei complete a operei lui Nichita, apărută anul trecut la Editura Muzeului Literaturii Române.
Ne despărţim de un scriitor care a semănat lumină şi linişte în jurul său, care şi-a ajutat confraţii şi care a ştiut să fie, pur şi simplu, om. Faptul că o parte dintre slujbaşii muzeului au plâns la înmormântarea lui spune ceva despre ce fel de conducător de instituţie a fost Alexandru Dan Condeescu. Din urbea Piteştilor au depus flori la sicriul celui dispărut Dumitru Augustin Doman, Simona Fusaru şi subsemnatul. Dumnezeu sa-l odihnească!
Despărţirea de Condeescu