Aventuri nesexuale (dar în grup) cu Edifufa Julimea
Experienţe îmbogăţitoare cu Editura Junimea, unica din Cisprutica Moldovă Ceauşiană, or avut destui dintre Grupnicii Iaşioţi ori amicii acestora, inclusiv Liviu Antonesei, Aurel Dumitraşcu, Adrian Alui Gheorghe, Valeriu Stancu, Lucian Vasiliu, Sorin Antohi şi subsemnatul, iar Cezar Ivănescu, ori de câte ori descindea în Urbea Bahluiaţă şi lua cuvântul pe la vreo librărie sau la vreun cenaclu, îl probozea creştineşte, agitând şi ranga din servietă, pe bulibaşul stabilimentului respectiv, obstaculatorul tinerilor poetici şi altor ibovnici ai Muzelor.
Personal, sub incitarea vecinului şi amicului LV, trăitor o vreme pe Corabia Nebunilor din Cartierul Latrin al Nicolinei, depuneam, în 1980, dactilograma Navetei esenţiale, florilegiu de intervenţii eseistice la Dialog şi Opinia Studenţească, aşteptând referatul redactorului de carte Gheorghe Drăgan, foarte binevoitor acesta, şi decizia, ultimă, a directoralului Andi Andrieş. Venind, în 18 mai 1983, scotocirile de biblioteci şi anchetele la sediul Sexcuriştilor, înţeles-am iute, repede ori degrabă că avem şanse minime de a mă vedea tipărit vreodată, drept care treceam, anno Domini 1984, pe la editură şi-mi recuperam opuşorul, toată lumea răsuflând uşurată. Povestea urma să se repete şi cu un volum colectiv coordonat de Alexandru Zub şi predat Editurii Ştiinţifice din Bucureşti, unde figurau contribuţii de Dan Petrescu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei, Mihai Dinu Gheorghiu sau Mandea. Reportată de la an la an, sub tot felul de pretexte, lucrarea Cultură şi societate avea să vadă lumina librăriilor doar în 1991.
Mai rău de gură şi de pix, Liviu Antonesei, după ce-l fecalizase pamfletual în presa studenţească pe tartorul Edifufei Julimea, izbutea să publice, înainte de Loviluţie, şi Pharmakoni şi Semnele timpului: cu tăieturile cenzuriale de rigoare şi, poate, sub presiunea Gărzii Pretoriene asupra lui Virgil Cuţitaru, sfătuit pesemne chiar de Tov Boţîrlan, şeful Serviciului III, să nu-l transforme pe turbulentul antecitat «într-un caz», tactică securiană ce, avea să se vadă în octombrie 1989, doveditu-s-a completamente ineficacă, dotându-l însă cu prestigiu de auctor publicat pe încă unul din semnatarii Apelului dan-petrescian pentru nerealegerea Pitecantropului Erect din Skornikesteion, Mauvais Génie des Carpathes Roumaines, în funcţia de Lider Máximo al Sinecdoacei Dadanubiene Totalitoante.
Experienţe îmbogăţitoare cu Editura Junimea, unica din Cisprutica Moldovă Ceauşiană, or avut destui dintre Grupnicii Iaşioţi ori amicii acestora, inclusiv Liviu Antonesei, Aurel Dumitraşcu, Adrian Alui Gheorghe, Valeriu Stancu, Lucian Vasiliu, Sorin Antohi şi subsemnatul, iar Cezar Ivănescu, ori de câte ori descindea în Urbea Bahluiaţă şi lua cuvântul pe la vreo librărie sau la vreun cenaclu, îl probozea creştineşte, agitând şi ranga din servietă, pe bulibaşul stabilimentului respectiv, obstaculatorul tinerilor poetici şi altor ibovnici ai Muzelor.
Personal, sub incitarea vecinului şi amicului LV, trăitor o vreme pe Corabia Nebunilor din Cartierul Latrin al Nicolinei, depuneam, în 1980, dactilograma Navetei esenţiale, florilegiu de intervenţii eseistice la Dialog şi Opinia Studenţească, aşteptând referatul redactorului de carte Gheorghe Drăgan, foarte binevoitor acesta, şi decizia, ultimă, a directoralului Andi Andrieş. Venind, în 18 mai 1983, scotocirile de biblioteci şi anchetele la sediul Sexcuriştilor, înţeles-am iute, repede ori degrabă că avem şanse minime de a mă vedea tipărit vreodată, drept care treceam, anno Domini 1984, pe la editură şi-mi recuperam opuşorul, toată lumea răsuflând uşurată. Povestea urma să se repete şi cu un volum colectiv coordonat de Alexandru Zub şi predat Editurii Ştiinţifice din Bucureşti, unde figurau contribuţii de Dan Petrescu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei, Mihai Dinu Gheorghiu sau Mandea. Reportată de la an la an, sub tot felul de pretexte, lucrarea Cultură şi societate avea să vadă lumina librăriilor doar în 1991.
Mai rău de gură şi de pix, Liviu Antonesei, după ce-l fecalizase pamfletual în presa studenţească pe tartorul Edifufei Julimea, izbutea să publice, înainte de Loviluţie, şi Pharmakoni şi Semnele timpului: cu tăieturile cenzuriale de rigoare şi, poate, sub presiunea Gărzii Pretoriene asupra lui Virgil Cuţitaru, sfătuit pesemne chiar de Tov Boţîrlan, şeful Serviciului III, să nu-l transforme pe turbulentul antecitat «într-un caz», tactică securiană ce, avea să se vadă în octombrie 1989, doveditu-s-a completamente ineficacă, dotându-l însă cu prestigiu de auctor publicat pe încă unul din semnatarii Apelului dan-petrescian pentru nerealegerea Pitecantropului Erect din Skornikesteion, Mauvais Génie des Carpathes Roumaines, în funcţia de Lider Máximo al Sinecdoacei Dadanubiene Totalitoante.