Per angustam viam pubicam in girum eamus obscuri, fraters ex Epicuri grege, et ad cursum honorum publicum, sicut meretrices erabundae , aspiremus!
 
 Eu unul, care nu am putut vorbi vreodată serios decât în numele meu propriu, dinspre corpul meu părelnic, dârdâitor şi pur de ideologii capţioase, îmi repun iarăşi lancinanta întrebare: în ce context ne-or stârnit dumnealor, «intelectualii publici» – the pubic lice & les filles publiques – digresiuni felurite, apetit de manipulări hipertexuante sau dorinţe nemăsurate de calamburghezire?
 În context librarian, pe strada Lăpuşneanu (cea proslavită şi de Curzio Malaparte în Kaputt), la Avant-garde, binecunoscutul deja salon al băutorilor bahluieţi de ceaiuri fine şi al lansărilor cărturăreşti de peste an, unde, anturat de trei universitari şi un anarh cajvaneu, Alexandru Matei, reuşitul fiu al poetei Angela Marinescu, răspundea întrebărilor relative la Mormântul comunismului românesc (Ibu Publishing, Bucureşti, 2011: cu o prefaţă de Adrian Cioroianu), noul său opuşor.
 În acest context, apucatu-ne-am, fiecare cu unelte proprii, să deconstruim conceptul de «intelectual public» valah, this kind of pubic louse, ce papillon d’amour, ce répubicain chevronné, candidat malheureux a l’érection présidentielle, Dominique Strauss-Kahn tembelizional ori, mai degrabă, ipochimen posesor sau nu al unor studii superioare de specialitate dar autopropulsându-se ca să-şi deie cu părerea, în presa arondată intereselor politicarde ori numai phynanţei ubueşti, pe sticlă şi în radiodifuziuni, niciodată însă dezinteresat, ci mercenarial, boier al minţii de dârvală, retor al «utopiei anticomuniste» aflat, desigur, în simetrie cu latranţii «antifascişti» din Evropa Vestnică, agitatori, şi ei, cel mai adesea traseişti, buni de dat de-a berbeleacul/să se perpelească veacul.