Raporturile imagologice româno-bulgare în perioada 1878-1944 au făcut obiectul unor contribuţii istoriografice mai mult sau mai puţin ample, din partea unor autori precum Lucian Boia, Alberto Basciani, Maria Todorova, Blagovest Njagulov, Rumiana Stanèeva etc. O succintă privire de ansamblu asupra „literaturii“ de specialitate ne relevă o dublă asimetrie. Pe de o parte, trebuie subliniat faptul că imaginea bulgarilor faţă de vecinii lor septentrionali este mai omogenă, mai coerentă intern, decât corespondenta sa nord-dunăreană. Faptul, remarcat de Blagovest Njagulov1, nu constituie altceva decât o reflectare în imaginar a caracterului social-economic şi cultural mai omogen şi totodată mai tern al Bulgariei moderne în raport cu România, ţară a unor pregnante contraste sociale. Pe de altă parte, raporturile româno-bulgare în anii interbelici, implicit evoluţia problemei sud-dobrogene, s-au constituit în realităţi politice, ulterior în subiecte istoriografice, mult mai interesante din perspectiva bulgară decât din cea românească. Chestiunea Cadrilaterului a ocupat dintotdeauna (din 1913) în mentalul colectiv bulgar un loc mai important decât în preocupările auto-identitare româneşti.
Războiul caricaturilor („mămăligari” versus „cefele groase”)
Trăsătura esenţială a bulgarilor, ar fi, conform românilor, lipsa unor calităţi precum inteligenţa, eleganţa, subtilitatea; bulgarul apare ca primitiv şi rudimentar, purtând în plus stigmatul empiric al „cefei groase“, sintagmă imortalizată de Mihai Eminescu.
Primitivismul bulgar se asociază, conform autorilor români interbelici (I. N. Roman, C. Kiriţescu, C. Brătescu), cu violenţa, setea de răzbunare, invidia, secretomania, dar şi cu răbdarea, perseverenţa şi … hărnicia în aşteptarea momentului prielnic pentru atac/agresiune2. Spiritul disciplinat, taciturn şi hărnicia bulgarilor  sunt, în general, recunoscute de autorii români. Afirmaţia „Bulgarii sunt leneşi din fire“ făcută de Th. Holban, în anul 1939, într-un document de uz intern, rămâne rarisimă3.