DISTRACŢIILE PITEŞTENILOR LA ÎNTREPĂTRUNDEREA VEACURILOR XIX-XX
(1890-1914)

Un oraş cosmopolit
Parcurgând lista cu numele1 celor care au cercetat istoria Piteştiului, orice efort de a aduce ceva nou referitor la această temă părea descurajant. În realitate, aşa cum afirma şi Goethe, opera istoricului nu este niciodată completă, desăvârşită. Fiecare epocă îşi scrie propria istorie şi are propriile întrebări asupra trecutului. Aceste întrebări, care sunt puse astăzi, se referă la distracţiile omului obişnuit, locuitor al Piteştiului, în frământata perioadă a modernizării.
Piteşteanul, creator al istoriei epocii amintite, indiferent de naţionalitatea, confesiunea sau meseria sa, are nevoie şi de destindere, să petreacă timpul liber. Acesta este oferit de sezonul sărbătorilor, mai ales al celor mari de peste an, Paşte sau Crăciun, sau de Duminică. Oraşul Piteşti oferea, mai ales în ultimul deceniu al sec. al XIX-lea şi începutul celui următor, nenumărate „distracţii”: plimbarea în grădina publică, unde cânta fanfara regimentului din localitate şi unde vara aveau loc spectacole în aer liber (foc de artificii, variete, reprezentaţii de gimnastică etc.); lângă grădina publică, pe locul viitorului „Palat administrativ” (azi Muzeul Judeţean Argeş) se instalau circuri; bâlciurile erau nelipsite din oraş de marile sărbători din jurul Paştelui, de Sf. Gheorghe, Duminica Tomii, dar devenise un specific al locului „Târgul Moşilor” care avea loc odată cu sărbătoarea „Înălţării”. În anumite locaţii (Târgul din Vale, Ceaprazari, Trivalea ş.a.) se instalau, după Paşte, „dulapuri”2, căluşei, jocul cu belciuge, expoziţii de curiozităţi ale naturii (chiar umane!), iar „artişti ambulanţi” se găseau prin centrul oraşului (după ce primiseră autorizaţie de la Primărie, în schimbul unei taxe) care expuneau maimuţe, papagali, şoareci albi sau care cântau la „flaşnetă” şi ofereau posibilitatea aflării viitorului cu ajutorul zodiacelor, a biletelor de papagal sau de către „cărturărese” (şi ele autorizate!). Dezvoltarea tehnicii are repercusiuni şi asupra distracţiilor care se diversifică prin apariţia „fotografiilor la minut”, a fonografelor şi chiar a cinematografului care ajunge să umbrească activitatea caffe-chante-urilor din oraş ce înregistrează astfel pierderi de clienţi şi – bineînţeles – şi de profit.

2007-09-09T16:00:00+03:00