Pe firmamentul istoriei românilor va străluci de‑a pururi numele patriotului, revoluţionarului de frunte, strategului, bărbatului de stat Ion C. Bătianu, cel care vreme de o jumătate de secol s‑a aflat în permanentă rezonanţă cu imperativele majore ale naţiunii române, al căror remarcabil înfăptuitor va deveni. Aflat în epicentrul unor procese istorice de importanţă naţională şi europeană, alături de alţi corifei şi ctitori ai noii lumi, şi‑a pus amprenta decisivă pe evenimente şi documente ce stau la temelia, dar şi pe frontispiciul unei epoci.
Anii 1848, 1859, 1866, 1875, 1877‑1878, 1881 reprezintă doar câteva repere istorice în miezul cărora s‑a aflat omul care nu a pregetat să‑şi jertfească totul, inclusiv libertatea şi averea, pentru înfăptuirea idealurilor naţionale.
Studiază în Piteşti, oraşul natal, la Şcoala naţională a lui Nicolae Simonide, dascălul patriot, despre care va spune peste ani, în Camera Deputaţilor că „Simonide ne‑a făcut români”, determinând votarea unei pensii viagere de 2.000 de galbeni, în aur, pentru renumitul profesor.
Ca şi alţi tineri ce vor juca un rol im­portant în istorie (Bălcescu, Cavour), intră vremelnic în armată (iuncăr, 1835, locotenent, 1838). Peste decenii va ocupa chiar funcţia de ministru de Război.
Parisul va contribui, în bună măsură, la formaţia sa intelectuală şi politică. Studiază la Şcoala Politehnică (din 1841), dar audiază şi prelegerile renumiţilor profesori Jules Michelet şi Edgar Quinet (alăturaţi cauzei româneşti), de la College de France. Devine membru al societăţilor pariziene iniţiate de conaţionalii săi: Societatea pentru învăţătura poporului român (1839), Societatea studenţilor români din Paris (1845), Însocierea Lazariană (1848).
Ion C. Brătianu face parte din mai multe loji masonice din Paris: Athénée des Etrangers (Ateneul Străinilor, anterior 1846) şi Rose du Perfait Silence (Trandafirul Liniştei Desăvârşite, 1846) şi din Dreptate şi Frăţie (1848), Steaua Dunării (1847, Mare Maestru, 1849, Venerabil de Onoare, 1878, Memphis, 1864).
Lojile francmasonice vor da un plus de vitalitate acţiunilor sale, fiindu‑i un sprijin de nădejde în lupta pentru făurirea României moderne, atât prin legăturile secrete europene, cât şi prin mişcarea patriotică din interior.
Ion C. Brătianu participă la revoluţia din 1848 în Paris, unde monarhia este înlocuită cu republica, şi la Bucureşti, unde face parte din guvernul revoluţionar, apoi revine în exil în oraşul de pe malurile Senei. Este implicat în mai multe comploturi şi lovituri de stat împotriva lui Napoleon al III‑lea, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, fiind arestat în mai multe rânduri şi apoi achitat. I‑au stat alături oameni importanţi din masonerie, precum Eugeniu Carada, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Christian Tell, Mihail Kogălniceanu. La rândul său a fost ţinta unor atentate, din fericire nereuşite.
Ion C. Brătianu a contribuit decisiv la Unirea Principatelor în calitate de deputat în Adunarea Ad‑hoc şi în cea electivă, dar şi la abdicarea lui Cuza, aducerea prinţului Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen şi instaurarea monarhiei constituţionale (1866), apoi a regatului (1881).
A fost strategul diplomaţiei româneşti a independenţei, în calitate de prim‑ministru, alături de Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe, ambii participând la Congresul de la Berlin (1878). Alături de C.A. Rosetti şi Dumitru Brătianu este fondator al Partidului Naţional Liberal (1875), fiind preşedinte al acestuia până în 1891.
Pentru susţinerea Unirii, a prinţului străin, a independenţei s‑a adresat sau a dus tratative cu împăraţii Napoleon al III‑lea, Franz Joseph, Alexandru al II‑lea, precum şi cu alte personalităţi politice importante. Titlul de membru de onoare al Academiei Române (1885) reprezintă o recunoaştere a capacităţilor intelectuale ale fruntaşului liberal, a cărui operă politică va fi desăvârşită de fiul său, Ionel Brătianu, prin înfăptuirea României Mari.
Numele ilustrului om politic Ion C. Brătianu, aflat în fruntea mişcării de regenerare şi de afirmare naţională, într-un moment de sublimă afirmare şi reverberare a energiilor materiale şi spirituale ale acesteia, îl poartă cu cinste şi justificată mândrie, pentru înveşnicire, un renumit colegiu şi un cerc de istorie Cultul Eroilor din cadrul său, un centru de diagnostic şi tratament, un vechi bulevard – situate în oraşul natal al marelui patriot – un centru cultural la Vila Florica din Ştefăneşti şi o onorabilă Lojă din Orientul Piteşti. Aflată în Obedienţa Marii Loji Naţionale din România, recunoscută la nivelul mondial, aceasta este păstrătoarea şi continuatoarea valorosului tezaur de fapte şi idei al Frăţiilor paşoptiste, care au edificat România modernă unită, iar în prezent contribuie atât la propăşirea şi afirmarea naţiunii în marea familie a Europei Unite, precum şi la construcţia Templului Ideal al Umanităţii.