Începutul esteticii1 sa făcut cu două decade înainte de apariţia lucrării Philosophical Meditation on Some Matters Pertaining to Poetry, aparţinând lui Alexander Gottlieb Baumgartner, prin contribuţiile lui Anthony Ashley Cooper (Characteristics of Men, Manners, Opinions, Times1711 ), Joseph Addison (On the Pleasures of the Imagination-Spectator, June and July 1712), Jean Baptist du Bos (Critical Reflections on Poetry, Painting and Music – 1719) şi Francis Hutcheson (Concerning Beauty, Order, Harmony, Design in Inquiry into the Original of our Ideas of Beauty and Virtue1725)2.
  Pentru prima dată termenul de estetică a fost utilizat de filosoful Alexander Baumgartner cu sensul de cunoaşterea simţurilor3. Immanuel Kant la preluat şi prin filosofia lui estetica a început să emită judecăţi de valoare cu privire la frumuseţea artei şi a naturii4. Astăzi5, estetica şia lărgit domeniul de specialitate analizând, alături de valori ale frumosului şi aspecte ce privesc proprietăţi, atitudini, experienţe dar şi plăceri ale imaginaţiei şi, mai ales, ale imaginarului:
   Văzul este cel mai perfect şi mai încântător dintre toate simţurile noastre. Îmbogăţeşte mintea cu o varietate mare de idei, apropie obiectele aflate la cea mai mare distanţă şi priveşte în continuare fără a fi obosit sau plin de propriile satisfacţii… Mintea umană detestă în mod natural tot ceea ce încearcă so limiteze, considerând drept privare de libertate situaţiile în care văzul este încadrat de vecinătatea zidurilor şi munţilor. Spre deosebire de acestea, un orizont spaţios este imaginea libertăţii, atunci când ochiului îi este permis să contemple imensitatea acţiunii de a vedea şi să se piardă în mulţimea de subiecte care i se dezvăluie spre a fi analizate”6.