Nicolae Iorga – o personalitate românească
Au trecut pe nesimţite, şi nemarcaţi cum se cuvine de autorităţi şi organizaţii ale istoricilor, 70 de ani de la moartea marelui istoric Nicolae Iorga. Savantul a fost asasinat în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940 de un comando legionar. Era unul dintre numeroasele asasinate executate de această organizaţie: primul ministru I.G. Duca (1879-1933), primul ministru Armand Călinescu (1893‑1939), fostul prim‑ministru Gheorghe Argeşanu (1883-1940) sau profesorii universitari Virgil Madgearu (1887‑1940) şi Petre Andrei (1891‑1940).
Nicolae Iorga a fost un pisc al cercetării istorice de la noi recunoscut la nivel universal, punct niciodată egalat până în prezent.
Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botoşani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim‑ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
Părinţii lui Iorga au fost Nicu Iorga, avocat, şi Zulnia Iorga (născută Arghiropol). Numele de botez este Niculae, acesta fiind şi motivul pentru care, în marea majoritate a cazurilor, în timpul vieţii s‑a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu şi rar din mâna sa, fiind covârşitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurată şi parţială) a scrierilor sale. Soţia lui Nicolae Iorga a fost Catinca. Absolvent al Universităţii din Iaşi (1889), pe care a absolvit‑o într‑un singur an.
După studii elementare şi gimnaziale în Botoşani, termina Liceul Naţional din Iaşi în 1888. Absolvă Universitatea din Iaşi într‑un singur an cu diploma „magna cum laude”. Continuă studiile universitare la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.
Iorga devine în 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obţine prin concurs catedra de istorie la Universitatea din Bucureşti. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1922 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte, judeţul Prahova.
Nicolae Iorga: Ţara noastră are, înainte de toate, o datorie: aceea de a munci. Munca, adevărată şi spornică, nu se poate face decât prin solidaritate naţională.
Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putinţă să‑ţi alegi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorica a fost în mod conştient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia.
Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) şi directorul şcolii române din Paris („Fontenay‑aux‑Roses”). A editat şi condus numeroase ziare şi reviste (Neamul românesc, Revista istorică, Revue Historique du Sud-Est-Européen, Floarea darurilor etc.). Este unul dintre doctrinarii sămănătorismului (a condus revista Sămănătorul în perioada 1905-1906).
Nicolae Iorga a fost un pisc al cercetării istorice de la noi recunoscut la nivel universal, punct niciodată egalat până în prezent.
Nicolae Iorga (n. 17 ianuarie 1871, Botoşani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim‑ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
Părinţii lui Iorga au fost Nicu Iorga, avocat, şi Zulnia Iorga (născută Arghiropol). Numele de botez este Niculae, acesta fiind şi motivul pentru care, în marea majoritate a cazurilor, în timpul vieţii s‑a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu şi rar din mâna sa, fiind covârşitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurată şi parţială) a scrierilor sale. Soţia lui Nicolae Iorga a fost Catinca. Absolvent al Universităţii din Iaşi (1889), pe care a absolvit‑o într‑un singur an.
După studii elementare şi gimnaziale în Botoşani, termina Liceul Naţional din Iaşi în 1888. Absolvă Universitatea din Iaşi într‑un singur an cu diploma „magna cum laude”. Continuă studiile universitare la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.
Iorga devine în 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obţine prin concurs catedra de istorie la Universitatea din Bucureşti. Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1922 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte, judeţul Prahova.
Nicolae Iorga: Ţara noastră are, înainte de toate, o datorie: aceea de a munci. Munca, adevărată şi spornică, nu se poate face decât prin solidaritate naţională.
Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putinţă să‑ţi alegi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorica a fost în mod conştient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia.
Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) şi directorul şcolii române din Paris („Fontenay‑aux‑Roses”). A editat şi condus numeroase ziare şi reviste (Neamul românesc, Revista istorică, Revue Historique du Sud-Est-Européen, Floarea darurilor etc.). Este unul dintre doctrinarii sămănătorismului (a condus revista Sămănătorul în perioada 1905-1906).