Puţin cunoscută publicului larg şi în acelaşi timp controversată, mişcarea de rezistenţă armată anticomunistă con­stituie un aspect important din perioada de început a regimului comunist.
Privind componenţa grupurilor armate anticomuniste, două sunt realităţile care se desprind din cercetarea documentelor de arhivă şi din discuţiile cu puţinii supravieţuitori:
1. Cei care au luptat în munţi erau foşti ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Regale Române, învăţători, preoţi, studenţi, ţărani; ca şi apartenenţă politică, mulţi erau foşti membri ai Partidului Naţional-Ţără­nesc şi ai Partidului Naţional‑Liberal dar, şi membri ai Mişcării legionare. În niciun caz aceste grupuri armate erau formate numai din legionari. Această idee, la fel ca şi în cazul reeducării de la Piteşti, a fost o minciună a Securităţii pentru a ascunde faptul că românii s‑au împotrivit chiar şi cu arma în mână instaurării unui regim totalitar comunist.
2. A doua realitate, incontestabilă, este că în componenţa grupurilor armate de rezistenţă anticomunistă, cu excepţia celor din regiunea
Dobrogei, nu s‑au regăsit cetăţeni români de alte naţionalităţi. Reprezentanţii acestora, în schimb, se regăsesc cu prisosinţă de partea cealaltă a baricadei.
Unul dintre grupurile de rezistenţă armată anticomunistă a fost cel cunoscut sub numele de ,,Haiducii Muscelului” din localitatea Nucşoara, din fostul judeţ Muscel. Activitatea acestui grup armat s‑a desfăşurat în perioada 1949‑1958.
Privind componenţa grupului, constatăm faptul că membrii săi erau foşti ofiţeri, subofiţeri dar şi învăţători, preoţi, studenţi, industriaşi, ţărani şi că niciunul nu făcuse parte din Mişcarea Legionară. În anul 1958, ultimii supravieţuitori ai grupului au fost arestaţi prin trădare. Represiunea a fost deosebit de dură atât pentru luptătorii din munţi, cât şi pentru cei care i‑au susţinut: 176 de persoane condamnate la ani grei de închisoare, dintre care 17 au fost executate. Dar iată câteva exemple privind statistica represiunii prin prisma profesiilor şi nu numai, a celor implicaţi:
Preoţi – 5, Învăţători – 9, Profesori – 2, Avocaţi – 1, Ofiţeri – 2, Subofiţeri – 4, Medici – 2, Ţărani – 70, Muncitori la pădure – 12, Comercianţi – 4, Bărbaţi – 125, Femei – 51, Tineri (studenţi, elevi, funcţionari, ţărani) – 10.
Numărul celor care într‑un fel sau altul i‑au ajutat pe luptătorii din munţi este foarte mare. Din păcate, toţi cei care au avut cea mai mică legătură cu „partizanii” au avut de suportat cumplita represiune a regi­mului ,,democrat‑popular”.
Prin cele două sentinţe date de Tribunalul Militar al Regiunii a II‑a Militare, din 19 mai şi respectiv 4 iunie 1959, Arnăuţoiu Toma, Arnăuţoiu Petre, Jubleanu Titu, Popescu Constantin, Săndoiu Ion, Andreescu Nicolae, Constantinescu Ioan, Ticu Nicolae‑Sorescu, Băşoiu Nicolae, Tomeci Gheorghe, Moldoveanu Alexandru, Drăgoi Ion, Milea Benone, Mica Ion, Popescu Gheorghe, Niţu Nicolae au fost condamnaţi la moarte. La aceştia se adaugă şi condamnarea la moarte şi executarea în anul 1962 a colonelului Arsenescu Gheorghe, iniţiatorul grupului de rezistenţă armată anticomunistă din Dragoslavele şi din Nucşoara.