Un monument medieval sacrificat:
Biserica Schitului Buliga
Amplasată pe locul clădirii Prefecturii judeţului istoric Argeş (actualmente, sediul Muzeului Judeţean Argeş), biserica, avându‑i ca patroni spirituali pe Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, a fost edificată din cărămidă, prin osârdia negustorului piteştean Martin Buliga, în anul 1746, pe vatra unei biserici de lemn „ruinate” datând din perioada domniei voievodului martir Mihai Viteazul [1593-1601]. Martin Buliga sau Martin Cupeţul şi‑a înzestrat noua lui ctitorie cu moşii situate în satele: Schiau, Ungheni şi Negreni‑Olt, pe care le dobândise prin moştenire de la părinţii săi. Textul inscripţionat pe piatra tombală a ctitorului conţine sumare elemente genealogice: „† Suptŭ acestă piatră/odihnescŭ oase/lă robu(lui) lui Dumne/zeu, jupan Martin/cupeţ, fecioru lu j/upan Pătru Buliga/şi al jupînesii A/nii, în zilele lui/Io Grigore Ghiga <sic !> voivodŭ în luna/lui mai, în 20 de zile,/în leat 7261[= 1753]”.
Relevând importanţa documentară a pisaniei pentru stabilirea vechimii bisericii, Dimitrie Butculescu reproduce integral textul acesteia: „† Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Duhului Sfînt, miluindu‑ne Bunul Dumnezeu, îndemnatu‑ne‑am de am zidit acestă sfîntă şi dumnezeiască biserică din temelie, eu, robul lui Dumnezeu, jupan Martin sin jupan Pătru Buliga şi cu jupîneasa mea, Necşa*, întru lauda şi cinstea preamarilor voievozi Mihail şi Gavriil şi a tuturor celorlalte făr’ de trupuri <puteri>, în zilele prealuminatului domnu Ion Constandin Niculae voievod, ca să fie noo şi părinţilor noştri de pomenire în veci, amin; sep(temvrie) 1 a zi, l(eat) 7254 [1746]”. (*Soţia lui Martin Buliga era, însă, Aniţa!).
Descriind acest important obiectiv ecleziastic, în studiul rămas în manuscris din anul 1883: Piteşti. Position géographique. Histoire. Les monuments. Son industrie, Dimitrie Butculescu [1845‑1916] consemna următoarele: „Configuraţia sa exterioară este de paralelogram cu absida în semicerc. Pridvorul este din cărămidă, iar tavanul boltit al acestuia se sprijină pe şase stâlpi de cărămidă”. Decorul pictural era impresionant: „Toate chenarele de frescă reprezintă vrejuri cu motive geometrice, roşii, brune şi negre”, iar arta sculpturală – remarcabilă: „ancadramentul intrării este din piatră pictată în verde, decorat cu un vrej de flori şi frunze intercalate”. Programul iconografic cuprindea „scene biblice şi de persecuţii ale martirilor”. În pronaosul Bisericii Buliga, erau reprezentate, pe latura vestică, portretele ctitorilor: „jupîneasa Elena, [jupan] Pătru Buliga; jupan Martin cupeţ; [Barbu]; [jupaniţa ego, Neacşa], jupîneasa Irina”; iar, pe latura nordică, „diaconul Sima, care a fost ispravnic”.
În inventarul bisericii, se aflau două clopote, cel mai mare şi cel mai vechi, cu dimensiunile: înălţimea de 46 cm, diametrul de 55 cm, având reprezentaţi pe cei doi arhangheli Mihail şi Gavriil, sfinţii de hram ai bisericii, un text inscripţionat: „Ioannes Georgius Angerer me fudit Graecii; 1746”. [Ioan George Angerer m‑a turnat la Greci; 1746], precum şi un text cu caractere chirilice: „Marătinŭ cupeţu; 7254”. Clopotul acesta a fost dăruit Bisericii „Sf. Ioan” din Piteşti, în anul 1900, păstrându‑se acolo până în timpul Primului Război Mondial.
Biserica Schitului Buliga
Amplasată pe locul clădirii Prefecturii judeţului istoric Argeş (actualmente, sediul Muzeului Judeţean Argeş), biserica, avându‑i ca patroni spirituali pe Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, a fost edificată din cărămidă, prin osârdia negustorului piteştean Martin Buliga, în anul 1746, pe vatra unei biserici de lemn „ruinate” datând din perioada domniei voievodului martir Mihai Viteazul [1593-1601]. Martin Buliga sau Martin Cupeţul şi‑a înzestrat noua lui ctitorie cu moşii situate în satele: Schiau, Ungheni şi Negreni‑Olt, pe care le dobândise prin moştenire de la părinţii săi. Textul inscripţionat pe piatra tombală a ctitorului conţine sumare elemente genealogice: „† Suptŭ acestă piatră/odihnescŭ oase/lă robu(lui) lui Dumne/zeu, jupan Martin/cupeţ, fecioru lu j/upan Pătru Buliga/şi al jupînesii A/nii, în zilele lui/Io Grigore Ghiga <sic !> voivodŭ în luna/lui mai, în 20 de zile,/în leat 7261[= 1753]”.
Relevând importanţa documentară a pisaniei pentru stabilirea vechimii bisericii, Dimitrie Butculescu reproduce integral textul acesteia: „† Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Duhului Sfînt, miluindu‑ne Bunul Dumnezeu, îndemnatu‑ne‑am de am zidit acestă sfîntă şi dumnezeiască biserică din temelie, eu, robul lui Dumnezeu, jupan Martin sin jupan Pătru Buliga şi cu jupîneasa mea, Necşa*, întru lauda şi cinstea preamarilor voievozi Mihail şi Gavriil şi a tuturor celorlalte făr’ de trupuri <puteri>, în zilele prealuminatului domnu Ion Constandin Niculae voievod, ca să fie noo şi părinţilor noştri de pomenire în veci, amin; sep(temvrie) 1 a zi, l(eat) 7254 [1746]”. (*Soţia lui Martin Buliga era, însă, Aniţa!).
Descriind acest important obiectiv ecleziastic, în studiul rămas în manuscris din anul 1883: Piteşti. Position géographique. Histoire. Les monuments. Son industrie, Dimitrie Butculescu [1845‑1916] consemna următoarele: „Configuraţia sa exterioară este de paralelogram cu absida în semicerc. Pridvorul este din cărămidă, iar tavanul boltit al acestuia se sprijină pe şase stâlpi de cărămidă”. Decorul pictural era impresionant: „Toate chenarele de frescă reprezintă vrejuri cu motive geometrice, roşii, brune şi negre”, iar arta sculpturală – remarcabilă: „ancadramentul intrării este din piatră pictată în verde, decorat cu un vrej de flori şi frunze intercalate”. Programul iconografic cuprindea „scene biblice şi de persecuţii ale martirilor”. În pronaosul Bisericii Buliga, erau reprezentate, pe latura vestică, portretele ctitorilor: „jupîneasa Elena, [jupan] Pătru Buliga; jupan Martin cupeţ; [Barbu]; [jupaniţa ego, Neacşa], jupîneasa Irina”; iar, pe latura nordică, „diaconul Sima, care a fost ispravnic”.
În inventarul bisericii, se aflau două clopote, cel mai mare şi cel mai vechi, cu dimensiunile: înălţimea de 46 cm, diametrul de 55 cm, având reprezentaţi pe cei doi arhangheli Mihail şi Gavriil, sfinţii de hram ai bisericii, un text inscripţionat: „Ioannes Georgius Angerer me fudit Graecii; 1746”. [Ioan George Angerer m‑a turnat la Greci; 1746], precum şi un text cu caractere chirilice: „Marătinŭ cupeţu; 7254”. Clopotul acesta a fost dăruit Bisericii „Sf. Ioan” din Piteşti, în anul 1900, păstrându‑se acolo până în timpul Primului Război Mondial.