Chiar dacă după primul război mondial au fost încheiate tratatele cunoscute sub denumirea de Sistemul de la Versailles, acestea n-au reuşit să stabilizeze relaţiile interstatale, dintre învinşi şi învingători. Dimpotrivă, s-a ajuns la o nouă şi formidabilă pregătire de război1.
După acordul de la München, Guvernul român şi Marele Stat Major au adoptat măsuri speciale pentru apărarea frontierelor de vest şi de nord – vest. Bugetul apărării a fost suplimentat cu 36 miliarde lei şi s-a accelerat ritmul executării lucrărilor de fortificaţii la graniţa româno – ungară. Treptat, toată atenţia statului s-a  îndreptat către graniţa de  vest, în timp ce la est şi sud nu s-au mai executat lucrări de acest gen.
O problemă cu care se confrunta România în această zonă, era absenţa armatei cehoslovace, care a fost înlocuită cu trupele Wehrmachtului, după ocuparea regiunii Sudete de Germania.

Organizarea defensivă
a frontului de Vest
Organizarea defensivă a frontierei de vest a României cu Ungaria a constituit în perioada interbelică o problemă majoră pentru ţara noastră. Începând cu anul 1936, a fost luată în serios ideea fortificării hotarelor, definitivându-se şi un plan în acest sens. Graniţa Românei cu Ungaria era complet deschisă şi, deci, expusă unei invazii din partea forţelor horthyste.
Crearea unei zone fortificate avea drept scop bararea direcţiilor principale de pătrundere în interiorul teritoriului naţional român a armatelor maghiare şi/sau germane şi evitarea unui atac prin surprindere din partea (acestora) lor. Lucrările s-au desfăşurat repede, fapt determinat de iminenţa unui atac germano-ungar asupra României dinspre vest.
La Poarta Someşului se hotărâse construirea în cel mult 2 ani a unui  ansamblu de 54 de cazemate, care urmau să constituie prima linie de apărare. Rolul ei era de a închide căile de acces pe văile Someşului, Crasnei, Bereteului şi Crişului Repede. Linia de cazemate ar fi avut o lungime de 30 kilometri, fiind continuată de canalul Homorod – Crasna, lung de 20 kilometri. Era construită destul de aproape de frontieră, la aproximativ 5-10 kilometri, fiind urmată de alte linii eşalonate în adâncime cu o lungime de 50 km.
În raport cu lungimea totală a graniţei cu Ungaria, linia de cazemate reprezenta doar o cincime3.