Reţinem miza artistică: „întreaga istorie a artei încape între Apolo şi Marsyas” (OctavIan Paler, Mitologii subiective, p.154). Clasicismul, al cărui „program” se regăseşte în limită şi cerc, dă seama doar de o parte – partea esenţială – din frumuseţea artei antice. Ceea ce împlineşte clasicismul este barocul: „Socrate e un spirit baroc”, zice Octavian Paler (op. cit., p.152).  Alcibiade învăţase bine lecţia socratică atunci când îl compară pe filosof cu silenul care ascunde „o inimă divină” sub masca unui satir bătrân1). „Ulise însuşi,  câtă vreme e fascinat de aventuri necunoscute, este un om baroc (s. O.P.). Acest om baroc se revoltă împotriva cercului închis şi râvneşte un zbor ca Icar” (p. 153).  „Clasicismul îşi găseşte fericirea în echilibru, în repetiţie şi în întoarcerea în sine, pe principiul cercului” (p.156). „Clasicismul repetă. Perfecţiunea clasică închide cercul şi renunţă la tot ce se află în afara lui; ea nu numai că acceptă limitele, dar le şi celebrează,  având repulsie pentru vag şi indecis” (p.153). „Cercul magic se sparge şi Marsyas aleargă acum pe elipsa barocă” (p.154).
Lectorul va observa, nu fără oarecare dreptate, un exerciţiu de rea credinţă faţă de autorul Mitologiilor subiective. Căci ce altceva înseamnă însumarea numelor „baroce” greceşti: Socrate, Icar, Marsyas, chiar şi Ulise, decât subminarea autorităţii clasicismului? Pe acesta cine-l mai apără în afară de Procust şi, eventual, judecătorii lui Socrate (v. Mitologii subiective, p.152)? Ar mai fi Apolo, dar noi demult nu mai credem în zei. Octavian Peler răspunde: „Ideea de artă antică nu trebuie redusă la clasicism”, ea oferă, în anticipaţie, modelul baroc; dar „barocul nu în formele sale fericite şi declamatorii ca la Bernini, ci acolo unde caută şi întreabă; unde se află ca Oedip în faţa sfinxului” (p.153). Barocul drept tulburare, spre noi limpeziri, a apei clasicismului ca oglindă şi absorbţie a individului (Narcis). Astfel, putem vorbi, o rebours, nu neapărat de „şubrezirea” clasicismului, ci de permanentizarea acestuia sub acelaşi soare, dar în corturi mai amplu cântate şi ornamentate.