Festivalul Național de Muzică Folk TRIVALE FEST 2024

 

Primăria Municipiului Pitești organizează prin Centrul Cultural Pitești cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 18.00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești. Festivalul va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare susținute de artiști consacrați ai genului.

Concurenții vor trimite fișa de înscriere și înregistrarea a două piese de muzică folk, cu durata de maximum 4 minute per melodie, pentru preselecție, la adresa: CENTRUL CULTURAL PITEŞTI, CASA CĂRŢII, str. Craiovei nr. 2, Bl. G1,  municipiul Piteşti, judeţul Argeș, cod 110013, telefon 0248/219976, sau la e-mail-ul cultcentre@yahoo.com, până pe data de 18 octombrie 2024.

Preselecția se va desfășura online, pe baza materialului audio trimis de concurenți. După evaluare, concurenții vor fi anunțați telefonic și pe e-mail dacă au fost admiși la preselecție. Festivalul-concurs și Gala Laureaţilor se vor desfășura în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, cu sediul în str. Calea București, nr. 2, Pitești, județul Argeș, pe data de 26 octombrie 2024, de la ora 18.00.

Concurenții vor participa  individual sau în grupuri, pe categorii de vârstă: până la vârsta de 18 ani și peste  vârsta de 18 ani.

Regulamentul de organizare a festivalului și fișa de înscriere se pot descărca de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro) sau de pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Invitați la recitalurile TRIVALE FEST 2024 sunt: Nicu Alifantis &Mirică Gemini și Trupa CALEnDAR.

Biletele se găsesc începând de luni, 23 septembrie 2024, la Centrul Cultural Pitești (imobilul Casa Cărții) și online la https://www.bilete.ro.

Relații suplimentare la nr. de telefon al Centrului Cultural Pitești: 0248/219976.

 

 

2024-09-18T13:06:17+03:00