Evenimente la Centrul Cultural Pitești

Expoziție itinerantă de arhitectură

Centrul Cultural Pitești și Ordinul Arhitecților din România Filiala Dobrogea organizează o expoziție itinerantă de arhitectură, în memoria arhitectului Victor Ștephănescu, joi, 9 august, de la ora 17,00, în Complexul Expozițional Casa Cărții(parter). Evenimentul, coordonat de arhitecții Radu Ștefan Cornescu și Alexandru Bălan va cuprinde o suită de manifestări culturale:

  • Vernisajul expozției ”Arhitect Victor Ștephănescu între stilul național și modernism”, autor arh. Radu Ștefan Cornescu

  • Vernisajul expoziției ”Arhitectura interbelică pe litoralul românesc”, autor arh. Radu Ștefan Cornescu

  • Lansarea albumului dedicat activității arhitectului Victor Ștephănescu, sub semnul Centenarului Marii Uniri

Arhitectul Victor Ștephănescu, adept al stilului neoromânesc, a proiectat numeroase edificii, din diferite orașe din România, în prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost fiul compozitorului George Ștephănescu, figură marcantă a muzicii românești și întemeietorul Operei Române. A urmat studiile de arhitectură la Paris, de unde s-a întors la București în anul 1901. A fost arhitect-șef al expoziției jubiliare în anul 1906, participând la amenajarea Parcului Carol I din București. Arhitectul Victor Ștephănescu a fost însărcinat cu controlul tehnic și administrativ al lucrărilor la Arcul de Triumf din București, care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate. Cele mai reprezentative clădiri pe care le-a proiectat sunt: Palatul Artelor din București în anul 1905, Muzeul Național de Geologie din București, în 1906, Biserica Anglicană din București în anul 1912, Palatul Cercului Militar Național din București, împreună cu Dimitrie Maimarolu între anii 1911-1923, Marea Moschee din Constanța, în perioada 1910-1912, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, între 1921-1922, Cazinoul din Mamaia și clădirea băilor, inaugurate la 15 august 1935.

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 1-9 august și alte manifestări culturale, după următorul program:

Miercuri, 1 august, de la ora 13,00, va avea loc în Sala Ars Nova, o nouă ediție a proiectului cultural-educativ, sub genericul ”Povești de viață-povești de suflet cu Denisa Popescu”, avându-l invitat pe prof.univ. Ioan Stancu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sf. Muceniță Filoteia, din cadrul Universității Pitești, eveniment coordonat de poeta Denisa Popescu;

Joi, 2 august, de la ora 17,00, se va desfășura în Sala Ars Nova, o lectură-spectacol, din cele mai recente creații lirice ale poetului și graficianului Florin Nicolescu.

Marți, 7 august, va avea loc de la ora 16,30, în Sala Ars Nova, dezbaterea interactivă cu tema ”Cine suntem noi?!”, susținută de profesoara de limba și literatura franceză Laura Gabriela Nițescu. Manifestarea se înscrie în proiectul cultural, sub genericul „Viața merge înainte”, coordonat și moderat de poeta Simona Vasilescu.

Miercuri, 8 august, se va desfășura de la ora 17,00, în Sala Ars Nova, o nouă ediție a Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”, având-o invitată pe profesoara de limba și literatura română Aida Vâlceanu, care va susține prelegerea cu tema ”Golden Globe Race”. Evenimentul va fi animat de scriitoarea și editorul Mona Vâlceanu.

1 august denisa 2 august florin nicolescu 7 august simona vasilescu 8 august mona

2018-07-27T13:36:39+03:00