Premiile Festivalului-Concurs Internaţional de Poezie „Avangarda XXII“
Ediţia a IX -a Bacău, 18-19 septembrie 2009

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., Juriul Festivalului-Concurs Naţional de Poezie „Avangarda XXII”, alcătuit din Dan Cristea – preşedinte (Bucureşti), Mihai Cimpoi (Chişinău), George Vulturescu (Satu Mare), Nicolae Dabija (Chişinău), Mircea A. Diaconu (Suceava), Gheorghe Glodeanu (Baia Mare) şi Victor Munteanu (Bacău) a acordat următoarele premii:

I. Pentru poeţii care nu au debutat editorial şi care nu au împlinit vârsta de 35 de ani:
– Premiul I, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău şi Premiul Revistei „Poesis”:  Cornel Paiu – Roman, judeţul Neamţ.
– Premiul II şi Premiul Revistei „Oglinda literară”: Tatiana Dumbravă – Niciporeni, Republica Moldova.
– Premiul  III şi Premiul Revistei „Citadela”: Ana Jitaru, Chişinău.

II. Pentru poeţii consacraţi, care nu au depăşit vârsta de 55 de ani:
Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2008: Ioan Radu Văcărescu, Muzeul figurilor de umbră, Editura „Vinea”, Bucureşti, 2008.

III. Pentru cea mai bună antologie de poezie a anului 2008:
Visteriile Cetăţii, 19 poeţi sibieni. Realizatori: Liliana Ursu şi Ioan Radu Văcărescu, Editura „Institutul Cultural Român”, Bucureşti, 2008.

IV. Premiul OPERA OMNIA: ILEANA MĂLĂNCIOIU

V. Pentru cea mai bună revistă literară şi de cultură a anului 2008:
Revista „ARGEŞ” – Piteşti, redactor-şef: Dumitru Augustin Doman.

2009-10-18T16:00:00+03:00