O redacţie sub teroare

Ce este, în fond, o revistă literară? Ea este un proiect cultural cu criterii estetice bine conturate şi asumate de echipa redacţională, optând pentru un grup de colaboratori, din miile de pe întreg cuprinsul ţării şi din diaspora, care să o legitimeze şi să facă din ea o marcă inconfundabilă. Asta încercăm cu modestele noastre puteri să facem de câţiva ani. Dar, se pare că,  pentru mulţi, acest lucru e un moft, ceva total nelucrativ. De peste două luni am devenit un caz.

Poetul piteştean Valentin Predescu a trăit o dramă: nu a fost admis în Uniunea Scriitorilor din România. Pentru acest lucru sunt zeci de „vinovaţi”, de la Nicolae Manolescu până la Nicolae Prelipceanu şi de la Nicolae Oprea până la umilul sussemnat. Drama lui personală a devenit drama municipiului de pe Argeş în jos. Dar, n-a fost suficient, drama aceasta trebuia să devină naţională. A scris un text lung,  insalubru, însăilat, insultător, fără cap şi coadă, şi de peste două luni ne vizitează aproape zilnic la redacţie, presându-ne să-l publicăm, numai acum şi musai aici, în Argeş. În trei săptămâni am convocat două şedinţe extraordinare de redacţie, să discutăm protestul acesta ininteligibil. Am făcut şi procesul-verbal al şedinţei prin care am hotărât în unanimitate că nu-l putem publica, argumentând de ce. Dar omul e insistent, agresiv, intră peste noi în redacţie, în plină şedinţă, ţipă şi ne împroaşcă,  suntem securişti şi, desigur, comunişti, o colegă e „hoaşcă bătrână”(fiind totuşi cam de vârsta lui), face presiuni, merge la Primărie (finanţatorul nostru) să ne reclame, pichetează uşa redacţiei cu o pancartă în care ne zugrăveşte în termeni violenţi,  ameninţă cu greva foamei. De două luni venim opt ore pe zi la redacţie să asistăm la circul acesta, iar seara mergem acasă să lucrăm la revistă. Nu mai rezistăm, ne-au lăsat nervii. A luat un braţ de reviste din numărul pe august, a lipit cópii după textul lui pe prima pagină, a scris pe revistă în chenar negru cu carioca NUMĂR CENZURAT şi le-a împărţit scriitorilor pe la mese pe terasa de la Muzeul Literaturii Române.

Toată revolta, revoluţia de la Ploieşti, mă-nţelegi, soro!, pornită iniţial împotriva USR s-a transformat în revoltă împotriva redacţiei revistei noastre.  Şi el n-o face totuşi chiar bezmetic. A ales un prilej prielnic, exact în momentul în care noua directoare a Centrului Cultural Piteşti – editorul  –  vorbeşte mai voalat sau mai pe faţă de economii la buget, de suspendarea revistei, de schimbarea echipei redacţionale – făcând apel pe tv. la scriitorii nemulţumiţi, ceea ce a dus la vizitele în avalanşă a unor epigramişti sexagenari, septuagenari, pe la redacţie –, chiar de externalizarea sau suprimarea gazetei. De aceea, mai nou, poetul Valentin Predescu nu mai doreşte doar apariţia obligatorie a textului de nepublicat, dar odată cu aceasta cere şi schimbarea echipei redacţionale. Când aceste rânduri se află sub tipar, e posibil ca omul – cu logica lui în cruciş încolţurată – să ceară publicarea textului o dată cu desfiinţarea pe veci a revistei. Nimeni din redacţie nu e psiholog, nu ne dăm cu părerea, dar, precum preotul se roagă la fiecare liturghie pentru miluirea sufletelor tuturor creştinilor, şi noi ne rugăm pentru sănătatea noastră şi a  tuturor semenilor.

 

Post scriptum: La Festivalul Internaţional de Poezie Avangarda XXII din 18-19 septembrie de la Bacău, revista noastră a primit „Premiul pentru cea mai bună revistă literară şi de cultură a anului 2008”. Cum am venit cu trofeul la redacţie, directoarea noastră ne-a felicitat într-un mod original: a intrat în biroul meu însoţită de revoluţionarul poet Valentin Predescu, în calitate de avocată: să ajungem la o înţelegere, să dezamorsăm conflictul, locul lui e în/la revistă, nu în faţa redacţiei etc. Dacă e vorba doar de bucătăria noastră de revistă, prezentăm scuze cititorilor. Dar, cum spuneam, ne-au cam lăsat şi pe noi nervii. Nu într-atât încât să nu ne fie, totusi, jenă de jena "protestantului" din imagine…