Robert Şerban, prezent la Tîrgul internaţional
de carte de la Leipzig

Traducerea germană a volumului de versuri Cinema la mine-acasă de Robert Şerban va fi lansată la Tîrgul internaţional de carte de la Leipzig, ediţia 2009. Evenimentul va avea loc pe 12 martie, la ora 17.30, la  Café Europa, Halle 4, Stand D505.
Întîlnirea poetului timişorean cu publicul german va fi moderată de scriitorul Traian Pop Traian. Heikino, bei mir a apărut în traducerea lui Hellmut Seiler (poet şi traducător), cu sprijinul Institutului Cultural Român, la Pop Verlag.
Volumul Cinema la mine-acasă a fost publicat în colecţia „Poezie” a Editurii Cartea Românească şi a obţinut Premiul revistei Observator Cultural pentru „Cea mai bună carte de poezie a anului 2006”.
n „O poezie spirituală scrie Robert Şerban, pe cît de inteligentă, pe atît de plastică. Există, s-ar zice, în aerul bănăţean ceva care îi împinge pe poeţi către ludic şi către umor, fără să facă totuşi din ei nişte jucăuşi sau nişte umorişti. Jocul lor nu este de-a literatura, ci cu literatura. Robert Şerban o spune chiar în prima poezie din carte, o artă poetică uimitoare: poezia autentică are totdeauna un background poetic. În poezie, je est un autre. Un altul, care, ca un înecat, mă prinde de mînă. Poetul este paiul de care se agaţă toţi poeţii lumii. O admirabilă carte de versuri.” (Nicolae Manolescu)
n „Simplă ca mai toate lucrurile zilei, nostalgică şi cinică precum gesturile bărbatului încercat, tristă şi adevărată precum gîndurile despre dragoste, viaţă şi oameni, poezia lui Robert Şerban îţi dă senzaţia unei indiscreţii platonice. Acel nepreţuit sentiment care îl face pe cititor să înşface telefonul şi să-l sune pe fratele-scriitor, iar pe criticul literar să mai amîne recenzia pentru a depăşi copleşeala subiectivă de după lectură. Cînd, pe suprafaţa hîrtiei, moartea şi viaţa se ambiguizează reciproc, scrisul devine mesagerul plăcut stînjenitor al tuturor celor care se mişcă, pleacă sau vin în(spre) această carte. Poezia lui Robert Şerban e familiară, o recunoşti, o iei acasă cu tine să-ţi fie aproape cînd nu ştii să spui ce e de spus.” (Marius Chivu)
Robert Şerban s-a născut la 4 octombrie 1970, în Turnu Severin. Trăieşte în Timişoara. Este scriitor şi jurnalist, realizator şi moderator al emisiunii “A cincea roată” (Analog TV, Timişoara), redactor al revistei „Orizont”, director editorial al editurii “Brumar”. Editorialist la 24 FUN.
A debutat în 1994 cu volumul de poezie Fireşte că exagerez (Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România). Au urmat Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor), Pe urmele marelui fluviu / Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor, împreună cu Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Werner Lutz şi Kurt Aebli, poezie şi proză, 2002), Timişoara în trei prieteni (coautor, împreună cu Dan Mircea Cipariu şi Mihai Zgondoiu, poezie, 2003, Premiul revistei „Poesis”), Cartea roz a comunismului (memorialistică, coautor, 2004), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor), Barzaconii / Anus dazumal (proză, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revistei „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de poezie din 2006, Premiul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor), Athénée Palace Hotel (coautor, împreună cu Alexander Hausvater, teatru, 2007), Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic/ Ein karren beladen mit nichts (coautor, împreună cu Ioan Es. Pop şi Peter Sragher, poezie, 2008).
Ca jurnalist, a obţinut premiul Asociaţiei Presei Timişorene (1998), menţiunea „Tînărul Jurnalist al anului 2000” şi premiul „Tînărul Jurnalist al anului 2002”, acordate de Freedom House, Premiul pentru talk-show-ul „A cincea roată” al Festivalului naţional de televiziune TELEVEST, 2002, Premiul Festivalului Internaţional al televiziunilor locale şi regionale, secţiunea „film-portret”, Tîrgu Mureş, 2005. Preşedinţia României i-a acordat, în 2004, Meritul Cultural în Grad de Cavaler.  

2009-03-19T16:00:00+02:00