Istorii ale literaturii plătite şi neplătite

Nicolae Oprea intră în scena apariţiilor editoriale solide şi a lansărilor de carte de la Biblioteca Judeţeană Argeş, spre sfârşitul lunii februarie, cu „Sinteze critice” (Editura Paralela 45, 2009). Cartea cuprinde 43 de cronichete (cronici liliput), consacrate scriitorilor români, în majoritatea lor contemporani, poeţi, prozatori, critici, eseişti.
Modul în care sunt organizate – date biografice ale autorului tratat, operă, parte critică propriu-zisă, precizie şi densitate a abordării – ne arată că portretele critice sunt de fapt articolele unui dicţionar literar sau ale unei istorii în faşă a literaturii române. Cartea însăşi este secţiunea unei astfel de lucrări, ce pare să recupereze scriitorii ignoraţi de odiseea manolesciană a ultimei (cronologic) istorii literare a naţiei, cea a cărei glorie este împărţită între cea mai proastă primire critică printre scriitori şi succesul de casă.
De altfel, criticul Nicolae Oprea are de câţiva ani în minte o „Istorie a literaturii române postbelice”. Nu numai în minte, ci şi într-o bună parte din cărţile publicate până acum, care pot fi considerate lesne drept secţiuni ale istoriei visate. Proiectul cu pricina a fost anunţat chiar la lansarea cărţii de către criticul Al. Th. Ionescu şi încuviinţat de autor. Ionescu a opinat că „ar fi cazul ca Vlasie, care l-a plătit în valută, timp de cinci ani, pe Nicolae Manolescu pentru a publica «Istoria critică…» la editura sa, să-l plătească şi pe Nicolae Oprea în vederea tipăririi «Istoriei literaturii postbelice», pe care Oprea o are  în plan”.
Această afirmaţie a născut fel de fel de comentarii. Oricum, nu credem că Vlasie l-a plătit pe Manolescu pentru a-l prinde, nemeritat, în Istoria critică…, aşa cum susţin unii. Cred că l-a plătit pentru că, pur şi simplu, a intuit că Istoria critică… a domnului Manolescu este o afacere bună! Dovadă că şi este, după cum am şi consemnat, pe prima pagină, într-un număr trecut al Cafenelei literare.
I-am căutat în sumarul cărţii criticului Oprea pe câţiva dintre scriitorii argeşeni – vai, ce reflex provincial din parte-mi! – Radu Aldulescu, Mircea Bârsilă, Al. Th. Ionescu, Aurel Sibiceanu, Augustin Doman, Miron Cordun. Nu i-am aflat. I-am descoperit însă pe Otilia Nicolescu (o poeta dispărută) şi pe Călin Vlasie, editorul.
La lansarea cărţii au vorbit, fie interesant, fie numai elegant, Mircea Bârsilă, Al. Th. Ionescu, D.A. Doman, Jean Dumitraşcu, Sergiu Nicolaescu şi prinţesa Denisa Popescu. Nu am avut plăcerea să-l văd şi să-l ascult pe Călin Vlasie, editorul cărţii. De fapt, el a declarat săptămâna trecută, într-un săptămânal al urbei, că a părăsit Filiala Piteşti a U.S.R. din cauza faptului că o parte dintre scriitorii de aici şi-au permis să-şi exprime opiniile – negative – asupra Istoriei lui Manolescu. Pentru că Istoria… d-lui Manolescu şi Călin Vlasie fac corp comun…
Proiectul lui N. Oprea este unul aşteptat. El are şanse să reuşească fie că este, fie că nu este plătit, anticipat, de Vlasie. În pus, cunoscând foarte bine modul în care a fost primită Istoria… lui Manolescu nu de altcineva, ci de scriitorii români, care, în mare parte, ştiu ce vorbesc, Oprea nu va repeta, credem, greşelile profesorului. Aşa să-l ajute condeiul! Cât despre opiniile lui Vlasie privitoare la Istorie şi la scriitorii-prieteni pe care i-a părăsit pentru a-şi dovedi astfel solidaritatea faţă de maestrul care i-a făcut loc în Istorie, vom vorbi cu altă ocazie.

2009-03-05T16:00:00+02:00