POEZIA LUMII ÎN 5 NOPŢI

Mi se întâmplă tot mai rar să mă bucur. Iar atunci când o fac, mă gândesc imediat că trebuie să plătesc pentru clipele scurte şi strălucitoare de bucurie. Pentru „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” n-am plătit încă. Ori poate că scadenţa întârzie  numai, un supliciu rafinat, în contrast cu aşteptarea şi cu frica mea, care au rămas aceleaşi. În fond, trăim, aşa cum scrie profesorul Marin Rădulescu, într-o lume pe dos. Mă grăbesc să-i opun acestei lumi pe dos, ca-ntr-o oglindă fermecată, întoarsă împotriva unei dihănii urmăritoare, frumuseţea, şi ea fermecată, a unui timp privilegiat, un timp „pe faţă”, care curge paralel cu timpul nostru, undeva între liniştea ultimei tristeţi dintr-o zi oarecare şi sunetul pârguit al întâmplărilor de-a doua zi. La hotarul pe care, călcându-l, dihania urmăritoare se face stană de sare. E aici hotarul şi nu e aici. Adică este, dar nu pentru toată lumea. Cei „pe dos” n-au acces.