Sunt uluitori. Sunt hipnotici. Cad în tine pe neaşteptate şi se face   linişte. V-aţi îndrăgostit vreodată în somn? Fluturii albaştri ai lui Antoine sunt şi întuneric, şi lumină, şi tu, şi celălalt, şi noi toţi. Poate mai mult decât orice altceva, ei sugerează o solidaritate caldă, făpturi împletite între ele, nedezlipite din dragoste, strălucind de o bucurie fără margini.
Antoine van Riet, acest Monet al Belgiei contemporane, a depăşit relativ repede stadiul impresionismului abstract, în 1986, criticul de artă Emille Santpoux identificându-i capacitatea singulară de a crea, prin suprapunerea de culori contrastante, profunzimi vii, mişcătoare, incredibile, aproape neverosimile. Este ceea ce toată Belgia numeşte, la ora actuală, papillonisme – iluzia de fluturi tropicali, împrăştiaţi prin universul devenit el însuşi uşor şi liber.
Muzeul Judeţean Argeş a găzduit expoziţia de papillon-isme a lui Antoine van Riet, prima în oraşul soţiei sale, Manuela Ionescu. Lucrările impresionează de la bun început, pictura şi colajul, clasicul şi ultramodernul, sugestia de profundă melancolie şi limbajul direct, adesea frust, specific ilustraţiilor de revistă, creează senzaţia de actualitate confortabilă. Peisajele s-ar topi de romantism, dacă n-ar exploda în miezul lor culorile şi formele tari, expresive ale anatomiei umane, gravă sau senzuală. Ori identitatea (de-a dreptul alarmantă, ţinând cont de curentul iniţial – plutire în Absolut, în Nedefinit) unor personaje reale, care fac deliciul jurnalelor de pe planetă. Caroline de Monaco, de pildă, înfăţişându-se strălucitoare şi după ultima modă, într-o natură fără vârstă şi, mai ales, fără istorie. Nu doar culorilor, ci şi viziunilor le reuşeşte această sarabandă iraţională. Antoine van Riet – prezent în Dicţionarul biografiilor artiştilor belgieni, elev al suprarealistului Jean-Louis Pion şi membru al câtorva grupări artistice prestigioase din Belgia – forţează cu graţie limitele capacităţii noastre de asimilare şi de înţelegere. Orice este posibil, nici o asociere nu trebuie exclusă, între kitsch şi vocaţie, între frumos şi sordid frontiera nu-i decât un văl spumos de fluturi tropicali.