Joi, 24 mai, între două răbufniri văratice de vânt, cu ploaie subţire în vârful buzelor, două femei frumoase au adunat în jurul lor lume. La Biblioteca Judeţeană Argeş, în holul central, unde au expus grafică şi pictură, sub un generic actual precum capriciile vremii – Turnul Babel, construcţie-deconstrucţie.Tema a fost propusă de tânăra artistă Carmen Ioana Anutza, absolventă a Facultăţii de Arte din Timişoara, acum profesoară de educaţie plastică la Liceul Dimitrie Dima din Piteşti. Viziunii raţionaliste, intelectualiste, uşor inhibante a artistei în vârstă de 26 de ani, i se alătură, parcă pentru a face să explodeze perspectiva, fanteziile cromatice ale profesoarei ei din copilărie, Elena Zavulovici. Suntem dinaintea a două generaţii, a două tipologii care-şi fac reverenţe într-un dialog despre lume şi univers, despre temeiuri şi accente paroxistice şi despre cum se aneantizează ele, în virtutea legilor implacabile ale firii.
Carmen Ioana Anutza se defineşte, ca demers grafic, prin perechea semn-simbol, expoziţiile sale de până în prezent, cu deosebire cele de la Barcelona (Spania) şi de la Linz (Austria), fiind grăitoare din acest punct de vedere. Mitul ca formă supremă de expresie omenească, ideile în ansamblul lor şi, urcând pe treptele reificării, spaţiul fizic sunt trecute prin filtre mixte de abordare artistică – colaj, creioane colorate, tuşuri. Cromatica rezultă din combinarea de pigmenţi naturali, în timp ce suportul este tratat cu esenţă de cafea, procedeu destinat sa confere naturaleţe şi rezistenţă în timp. Un alt element-cheie în creaţia Ioanei Carmen Anutza este ochiul. Nu ne putem ascunde, fiecare gest, gând sau respiraţie cade sub obiective celeste, conştientizarea acestei iscodiri abisale, a imposibilităţii de a ţine măcar o câtime de măsură pentru tine poate scuti fiinţa omenească de desfăşurările de atitudini inutile.
Într-un alt registru, pictoriţa Elena Zavulovici străluceşte ca un copil la facerea lumii. Culoarea este dominanta creaţiei sale, în expoziţia de la Biblioteca Judeţeană tronând albastrul, un omagiu adus memoriei soţului, actorul Sorin Zavulovici, pentru care albastrul a însemnat, potrivit mărturisirii artistei, un summum vibraţional. Elena Zavulovici acordă, de asemenea, mult credit în lucrările sale dinamicii formelor şi liniilor într-o compoziţie. Dedicată lucrului cu copiii (de ani buni, păstoreşte la Centrul Cultural o ceată de pictori în miniatură), artista-profesoară s-a deschis, în ultima perioadă, abordărilor pe spaţii largi, moderne, care dau domensiune conceptului. Elena Zavulovici este solicitată să picteze nu pentru şevalet, nu pentru colţul de tihnă al reveriilor, ci pentru pereţii luminoşi ai caselor noi şi spaţioase sau ai instituţiilor publice.