Uniunea Scriitorilor (US) ar fi trebuit să fie prima care-şi dă de gol scriitorii-securişti (ofiţeri de Securitate, agenţi de influenţă, rezidenţi, turnători) sau activişti PCR, salariaţi ai PCR sau cu funcţii în PCR, la toate nivelurile, chiar membri ai CC al PCR, dar de unde? Scriitorii români au fost şi ideologi comunişti, au “justificat” dictatura (i-au dat lustru) şi au întreţinut cultul lui N. Ceauşescu şi al soţiei lui, ei şi-au cenzurat “la sânge” colegii (puţini dintre scriitorii români au intrat în disidenţă; faptul că până azi marele scriitor-disident Paul Goma e ignorat, blamat, interzis, marginalizat de conducerile US, spune totul despre onoarea pierdută şi nemaigăsită a scriitorului român nu numai sub comunism, ci şi după Revoluţie). Şi primul preşedinte postcomunist al US, Mircea Dinescu, s-a făcut că plouă (grija lui a fost să şteargă datoriile astronomice ale scriitorilor răsfăţaţi de comunism; e adevărat, a avut meritul să se bată şi pentru rezolvarea unor probleme sociale ale scriitorilor în 1990), şi al doilea preşedinte, Laurenţiu Ulici (ajuns politician, senator, nici o clipă nu s-a gândit la o lege a lustraţiei, din contră, a promovat în funcţii operative la US şi în fruntea revistelor care apar sub egida US “foşti tovarăşi”) a pus cruce autodeconspirării.