Mai japonez, cu flori de cireş şi cărţi

Un mai japonez la Piteşti. Formula ar putea fi prea largă sau, în esenţă, lucrurile au stat chiar aşa? Obişnuiţi să alergăm ca furnicile, în toate părţile, pierdem din vedere sâmburele de bine şi de cunoaştere, ne scapă printre degete firul care ne-ar putea aduce aproape de celălalt, semenul şi, de ce nu, prietenul nostru.
Voi reveni deci, ţinând cont de aceste circumstanţe, la formula mai japonez la Piteşti. Despre ce a fost vorba: scriitorul şi diplomatul de carieră Mihai Epure, autorul unei suite de lucrări de genuri diverse – roman, poezie, memorii, note de călătorie – a avut iniţiativa organizării unei întâlniri (misterioase sunt întotdeauna şi miezul, dar şi coaja unui astfel de contact) –   între cititorii noştri de carte niponă şi Excelenţa Sa Kanji Tsushima, fost ambasador al Japoniei la Bucureşti, însoţit de profesoara şi pianista Kazuko Shimada. Întâlnirea a avut loc la Biblioteca Judeţeană Argeş şi în sală au fost aproape o sută de suflete – foarte tinere, tinere, mai coapte, avizate şi curioase pur şi simplu să vadă, să audă, să se bucure, până la urmă, de darul acestei vecinătăţi.
Excelenţa Sa Domnul Ambasador vorbeşte româneşte, a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, cu ani buni în urmă, la noi, trimis de patrie aici spre documentare, i-am zice gazetăreşte, a fost vorba însă despre asumarea unei misiuni statale, Japonia, meticuloasă şi conectată permanent la performanţă, cum o ştim, având trebuinţă, în anii ‘70, să-şi fixeze repere solide şi în partea aceasta de lume. Domnul Tsushima a rămas conectat definitiv la insolitul românesc, dialogul nuanţat, purtat la Bibliotecă, demonstrând că ştie multe şi că nu vrea să uite nimic. Prezenţa distinsei profesoare Kazuko Shimada în România ne-a fost explicată prin implicarea sa într-un proiect amplu, de descoperire de talente muzicale, care să beneficieze de sprijin din partea oficialilor de la Soare Răsare.
Întâlnirea a fost mediată (şi pigmentată), spuneam, de scriitorul Mihai Epure şi de cărţile sale, între care Dor de Sakura, Evantaie lirice, Samuraiul de pe Argeş, Din Carpaţi până la Fuji. Acestora li s-a alăturat faimoasa trilogie Suflet japonez, scrisă de Gheorghe Băgulescu, generalul şi colecţionarul de artă, ataşat militar al Regatului României în Imperiul Japonez (1935 – 1939) şi ambasador al României în Japonia, Manchuko şi China (1941 – 1945).

2010-08-10T16:00:00+03:00