VIRGIL DIACONUGeneraţia ’80, pro şi contra

Colocviul Naţional „Generaţia ’80 la maturitate” s-a desfăşurat în perioada 27-29 mai la Piteşti, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş.
La întâlnirea din prima zi, care a avut ca temă Paradigma generaţiei ’80, unitate şi diversitate, a fost lansat volumul de interviuri Generaţia ’80 văzută din interior (volumul I), întocmit de prozatorul Dumitru Augustin Doman. Proiectatul şi aşteptatul volum de critică literară scris de criticul Mircea Bârsilă, care are ca obiect creaţia aceloraşi optzecişti intervievaţi de D.A. Doman şi care a apărut în cursul ultimilor doi ani, secvenţial, în revista Argeş, nu a mai fost finalizat de autor.
La eveniment a participat o bună parte dintre „optzeciştii de frunte”. Au cuvântat pro sau contra „dictaturii” optzeciste, între alţii, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie, Constantin Stan, Mircea Bârsilă, Ioan Lascu, Marta Petreu, Nicolae Oprea, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Ion Zubaşcu, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Dinulescu, Gheorghe Izbăşescu.
La Câmpulung Muscel, în sala de festivităţi a Primăriei, poeţii participanţi au susţinut, în dimineaţa zilei de vineri, 28 mai, un recital, apoi au vizitat expoziţia organizată de Muzeul Municipal, în care au fost prezentate personalităţi culturale muscelene.
Premiile colocviului au fost decernate în aceeaşi zi la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Printre premiaţi s-au aflat prozatorul Constantin Stan şi Mircea Bârsilă, ale căror cărţi au fost editate de Editura Pământul în anul 2009, ca urmare a câştigării Concursului Naţional „Literatura modernă”, organizat la Piteşti de către Editura Pământul.
2010-06-01T16:00:00+03:00