VIRGIL DIACONU„Detest revizuirile” sau
Eugen Simion la congresul presei

Congresul Naţional de Istorie a Presei, organizat de curând la Piteşti (23-24 aprilie) de către Asociaţia Română de Istorie a Presei şi Universitatea Brâncoveanu, a vrut ca giuvaerul acestei (a treia) ediţii să fie criticul şi academicianul Eugen Simion, căruia i s-a acordat onoarea de a fi primul pe lista invitaţilor şi de a deschide lucrările. Domnia sa a fost prezentat elegant-patetic-curtenitor de doamna Gabriela Rusu Păsărin şi cu nerv şi umor de domnul Tudor Nedelcea. Voi expune mai jos trei dintre ideile apărate de Eugen Simion în discursul său.
 
1.    Modelul jurnalistic Eminescu
sau „Eu m-aş înscrie în partidul conservator”

Eugen Simion a deschis congresul cu conferinţa Publicistica românească: Modelul Eminescu. Un prilej fericit/nefericit de a-l asculta pe criticul care a ghidonat literatura română într-o vreme mai veche, pe care cei mai mulţi dintre noi o numim totalitară. Şi, totodată, un prilej de a afla ce se poate discuta, în fond, într-un congres naţional al presei.
Despre Eminescu aflăm că „a ridicat gazetăria la nivel intelectual” şi că scriitura sa era adecvată presei, limbajului presei, ea nefiind „sufocată” de elemente poetice, după cum ne-am fi aşteptat. Cu privire la ideile susţinute de gazetarul Eminescu ni se amintesc câteva lucruri, între care visul poetului ca România să fie condusă de către un fel de voievod înconjurat de logofeţi şi pârcălabi, care voievod ar fi fost să reprezinte toate puterile, politice şi justiţiare, îndeosebi.

2010-05-01T16:00:00+03:00