Mi-au plăcut întotdeauna – o plăcere complicată, mai greu de descris, ceva în genul promisiunilor, al aşteptărilor mult pândite, care te înfioară circular, de la călcâie înspre umeri şi cap, până nu mai rămâne din tine decât floarea unui cui dureros-voluptuos, înfipt în creştet ca o poruncă de aducere-aminte – mi-au plăcut, spuneam, făpturile-personaj, altfel decât toţi, care închid, de fapt, în ele lumea. Nu sunt o singură întâmplare sau o singură viaţă, trăiesc sub imperiul clipei şi clipa suflă peste ele de fiecare dată altfel.
O asemenea jucărie-poveste a Domnului este Ion Focşa. Lăsând la o parte felul în care a venit pe lume, istorie prinsă în primul volum al autobiografiei Ghinionul a fost norocul meu, artistul nostru s-a născut sub semnul Multiplului şi cu o dotare pe măsură. A fost, pe rând, Sir Toby (Noaptea regilor), Willy Loman (Moartea unui comis-voiajor), Karandîşev (Fata fără zestre), Mitică Blajinu (Sf. Mitică Blajinu), Luca (Azilul de noapte), Kogălniceanu (Cuza Vodă), Escalus (Măsură pentru măsură), Regele (Regele gol), Spirache (Titanic-vals), cu totul peste 200 de roluri, interpretate în peste 12.000 de spectacole, care-au căzut ca ploaia de vară de-a lungul celor 60 de ani de carieră.