Constante ale manipulării în bio-bibliografiile lui Mircea Vulcănescu

Motto:  Ploile de cuvinte inundă lumea
  unde e seceta mai mare
  dar pe cât cad pe atâta usucă mai mult.
(Horia Stamatu, Jurnalul ploilor…, 1978)

Într-o excepţională expoziţie, reunind Patru destine de cărturari, patru destine de martiri: N. Steinhardt, Radu Gyr, V. Voiculescu şi Mircea Vulcănescu, văzută de curând la Muzeul Judeţean Ialomiţa din Slobozia, am avut surpriza să-mi verific o opinie pe care mi-am format-o mai demult: manipularea nu provine întotdeauna dintr-o intenţie conştientizată. Pentru că ea se realizează şi prin demersul indirect al celor care nu s-au putut sustrage contagiunii dezinformării ce bântuie mediile noastre culturale de mai mult de jumătate de secol.
Ce poate fi mai grăitor, în acest sens, decât să scrii că doctorul Vasile Voiculescu (1884-1963) „participă la primul război mondial”, sau să  rezumi patru bio-bibliografii în care să nu treci nicăieri  data  de 1 Decembrie 1918, nefiind programat să-ţi aduci aminte de semnificaţia acestui mare moment istoric plătit de români cu atâta eroism.
Cu atât mai mult cu cât biografia filosofului Mircea Vulcănescu este marcată de două evenimente legate de realizarea unirii tuturor românilor într-un singur stat. Primul este discursul patriotic pe care Mircea Vulcănescu (1905-1952)  l-a ţinut în faţa Universităţii, când, ajutat de ministru Duca, s-a suit pe soclul statuii lui Mihai Viteazul pentru a vorbi mulţimii ca reprezentant al elevilor de liceu. Până să ia el cuvântul vorbiseră mitropolitul şi reprezentanţi ai puterilor aliate, urmaţi de reprezentanţi ai „tuturor categoriilor de locuitori ai Ţării întregite” (v. Mihaela Zoe Vulcănescu, File de jurnal, în revista Manuscriptum, 1996, p. 249).
Al doilea eveniment este participarea lui Mircea Vulcănescu la realizarea Enciclopediei României cu capitolul despre Războiul pentru întregirea neamului, alături de alte însemnate contribuţii de-ale sale la înfăptuirea acestei prestigioase lucrări de un nivel (până acum) neegalat.
Deşi în Muzeul Judeţean Ialomiţa se afla reeditarea din 1999 a excepţionalei scrieri vulcănesciene, în expoziţie lipsea referirea necesară la volumele Enciclopediei României apărute înainte de 1944 dintre care patru au stat ascunse  pe toată perioada comunistă în Fondul Special al Bibliotecii Academiei R.S.R., iar al cincilea, dedicat culturii româneşti, a fost dat la topit (după repetata ciuntire a Ţării) de ocupantul sovietic.
Interesante (pentru că ivite din „atmosfera” culturală frecvent mediatizată în ultimii cincisprezece ani) mi-au părut reperele biografice la Mircea Vulcănescu, unde privirea este îndreptată preponderent spre aporturile ştiinţifice ale acestuia. Nimic despre preocupările sale religioase din vremea studenţiei (când publică Aspiraţia la creştinism şi înţelesul ei actual) şi din perioada studiilor sale postuniversitare când scrie Asupra lui Péguy (v. Ideea creştină, an I, nr. 2, 1926) şi despre teatrul mistic, sau din Franţa,  unde Mircea Vulcănescu ţine conferinţele: Thomisme et augustinisme dans la philosophie chrétienne (la Centrul interconfesional din Paris, 1927, ceea ce lămureşte datarea splendidului său studiu despre raportul dintre augustinism şi tomism: Paris, 1927 – Bucureşti 1942, datare pe care Noica o credea ,,fantezistă”, deşi ea era cât se poate de realistă),  Liberté et autorité dans la vie spirituelle (la Montlignon, în aprilie 1927),  şi  La Sainte Vierge dans l’Eglise orthodoxe. Ultima conferinţă a ţinut-o la Meudon în 1928, la Cercul interconfesional condus de J. Maritain (care-l întreba după aproape trei decenii pe Mircea Eliade de soarta lui Vulcănescu).
În reperele biografice este „uitat” şi momentul plecării în India a prietenului său Mircea Eliade, căruia îi cedase invitaţia la un Congres Y.M.C.A. împreună cu biletul de drum. Tot ca efect al presiunii mediatice (de astă dată negativă!) este ,,uitată” şi personalitatea de excepţie a profesorului Nae Ionescu pe care, prin anii patruzeci,  filosoful Mircea Vulcănescu a evocat-o într-o carte (publicată la cincizeci de ani distanţă).
ªi o ultimă observaţie: dacă am cântări aportul la sporirea valorilor autenticei noastre culturi,  chiar locul de frunte acordat în expoziţie unui critic literar poartă urma programării mediatice. Nu pentru că am vrea să trecem cu vederea efectul pozitiv al însoţirii numelui  extrem de mediatizat al criticului Steinhardt cu alte nume care (indiferent de valoarea lor reală) nu s-au bucurat de o egală difuzare pe canalele de mass-media. Ci pentru că un povestitor şi un poet de talia acelui doctor fără arginţi care a fost Vasile Voiculescu nu poate fi pus (după valoarea sa) decât alături de un poet ca Radu Gyr şi de un filosof (critic literar, poet, traducător, istoric, sociolog şi economist) ca Mircea Vulcănescu.