Anul Freud (I)

La 6 mai 2006 s-au împlinit 150 de ani de la naşterea lui Sigmund Freud (1856-1939), la Viena. Fondatorul psihanalizei este, fără îndoială, una dintre figurile cele mai semnificative ale secolului al XX-lea, influenţând în mod determinant cultura contemporană. E greu de imaginat azi un sector al ştiinţelor umaniste care să nu fie îndatorate cât de puţin teoriei psihanalitice. Acest „an Freud” capătă relevanţă nu doar în cultura de limbă germană, ci în întreaga cultură universală. Se face azi nu doar o relectură a literaturii freudiene, ci şi o abordare multiplă a personalităţii părintelui psihanalizei, în special, ca medic şi ca om de ştiinţă.
Dacă neuroştiintele şi psihanaliza s-au aflat mult timp pe baricade diverse, astăzi mulţi cercetători din câmpul ştiinţelor neurologice vădesc un interes crescut faţă de teoria freudiană asupra somnului. Unii dintre ei găsesc de cuviinţă să-i dea dreptate medicului vienez în privinţa identificării unor zone cerebrale care, până acum, se credea că sunt interesate exclusiv de activitatea onirică, dar care, în afară de controlul asupra somnului, par să se ocupe şi de diverse funcţiuni volitive şi ale dorinţelor. De altfel, Freud indicase neuroştiinţele drept strada obligatorie pentru cercetarea psihanalitică, chiar dacă n-a făcut mare lucru în această direcţie. Freudienii, urmând această linie, au înţeles că fără o abordare de acest fel teoria psihanalitică ar fi rămas destul de reductivă, închisă în interiorul fenomenului psihic. Între un anumit fenomen psihic şi corespondentul său neurologic există un raport de dependenţă, chiar dacă experienţa nu este nici pe departe doar rezultatul unor procese biochimice1.
În ultima vreme, se afirmă tot mai mult o nouă disciplină, neuropsihanaliza, care, având ca scop descrierea fizică a fenomenelor psihice, ridică întrebări privitoare la natura relaţională a vieţii mentale. E clar că teoria freudiană rămâne de mare actualitate întrucât oferă instrumentele conceptuale necesare abordării acelei frontiere a culturii contemporane, care încearcă să clarifice raportul dintre minte şi trup.