Cleopatra cea urâtă

„Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt – spune faimoasa reflecţie a lui Blaise Pascal —, fizionomia lumii ar fi fost diversă”. Ce s-ar fi ales de lume, dacă regina n-ar fi avut dinţii cariaţi, acele perniţe de grăsime pe coapse şi pielea feţei distrusă de cosmetice? În ultimii ani, ajutaţi şi de mijloace tehnologice sofisticate, unii cercetători au încercat să reconstituie imaginea Cleopatrei, ridicând serioase semne de întrebare despre proverbiala sa frumuseţe. Astfel că Sunday Times a publicat un portret a reginei, ce seamănă mai degrabă cu o caricatură a Mariei Callas. Portret ipotetic, desigur, dar bazat pe serioase mărturii şi măsurători.
Despre dimensiunile nasului său, nu se pot spune prea multe: erau, într-adevăr, considerabile. Însă, la chestiunea centimetrilor nasului se adaugă altele. Suveranii din dinastia Ptolemeilor, căreia aparţinea Cleopatra (care era a şaptea care purta acest nume), aveau probleme de greutate. Ptolemeu al VIII-lea, de exemplu, era poreclit Physkon, adică „grăsanul”. Altfel spus, Cleopatra avea inelele lui Venus, valurile de grăsime pe şolduri. Un defect probabil. S-ar putea ca Iulius Cezar şi Marc Antoniu să fi avut gusturi similare mai mult celor ale lui Botticelli şi Rubens, decât în linie cu art director de la Vogue. Mulţi sunt de părere că o realistă concepţie istorică ne ajută să înţelegem că anorexia, ca model estetic, este o perversiune limitată în special la vremurile noastre.
În plus, Cleopatra era şi scundă (în jur de un metru şi jumătate), ca şi rudele sale, cu care, de altfel, se împerechea. Incestul ţinea de protocol: suveranii erau zei, care preferau endogamia; se împerecheau între ei, pentru a împiedica amestecarea sângelui. Aşadar, regina năsoasă, scundă şi grăsuţă nu ni se pare un ideal de frumuseţe feminină. Avea şi dinţii strâmbi şi cariaţi, în pofida igienei orale: pentru a-i curăţa, se folosea un amestec pe bază de sodă.