Poetul Radu Gyr –
rapsodul popular al puşcăriilor (1940-1975)

Formarea guvernului antonesciano-legionar (14 sept. 1940) a adus poetului împlinirea ambiţiilor sale de ascensiune în ierarhia socială şi politică. La 26 sept. 1940, Radu Gyr a fost numit Director General al Teatrelor Naţionale, Operelor Române şi a spectacolelor în locul lui Ion Marin Sadoveanu1. Ca înalt demnitar al regimului legionaro-antonescian, Radu Gyr i-a promovat pe legionari în funcţii pentru a impune controlul Legiunii asupra instituţiilor de cultură. Haig Acterian a fost numit director general al Teatrului Naţional Bucureşti, iar Virgil Carianopol şi LadmissAndreescu au devenit inspectori ai teatrelor2. Gyr  preconiza alegerea unei conduceri legionare a Societăţii Scriitorilor Români în care el să deţină funcţia de preşedinte, iar Virgil Carianopol, Ladmiss Andreescu, Aurel Chirescu, G. Acsintescu şi George Dorul-Dumitrescu să fie membri. Înfrângerea rebeliunii legionare a dat peste cap aceste planuri3.
Aderenţa la mişcarea legionară şi ascensiunea politică de moment, pe aripile acestei mişcări, au avut însă şi consecinţe negative pentru poet. Am arătat reacţia dezaprobatoare a lui Zaharia Stancu. Ne referim acum şi la aceea a lui Petre Pandrea. Acesta constata în 1940 că „eram prieten intim şi cu Haig (Acterian) şi cu Radu (Gyr) dar ne evitam pe stradă de ani de zile”4.
Prin funcţia deţinută, Radu Gyr a aplicat politica legionară de românizare a forţei de muncă, de îndepărtare a personalului evreiesc de la „teatrele naţionale, operele române, teatrele particulare, subvenţionate sau nu de stat precum şi de la orice formaţiuni sau înjghebări cu caracter artistic sau teatral”5.