Nu toţi străinii sunt barbari…
La Bruyere

Barbarul este celălalt, pentru că noi suntem civilizaţi şi pentru că celălalt nu seamănă cu noi.
Montaigne
 
Etnocentrism, specificitate, tradiţie. Relativism, diferenţă. Bunul sălbatic, exotismul. Concepte ultravehiculate, re-valorizate, modă culturală şi inepuizabilă resursă de speculaţii. Toate adunate şi puse în relaţie de Tzvetan Todorov, în cartea sa Noi şi ceilalţi (subintitulată Despre diversitate, Ed. Institutul European, 1999), un fel de sinteză a lucrărilor dedicate problematicii alterităţii şi diversităţii în spaţiul francez, de-a lungul secolelor. Dihotomia de la care pleacă volumul lui Todorov este universalism (care presupune existenţa unor valori universale, ce desfiinţează frontierele identitare) – relativism (care absolutizează rolul contextualului, al circumstanţei spaţio-temporale, conjuncturii istorice şi identităţii). Pe de altă parte, întâlnim diferenţa între imaginea „bunului sălbatic” (vehiculată cu asiduitate între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea şi resuscitată sub forma diverşilor avatari odată cu literatura secolului XX, ce revalorifică semnificaţiile etnicităţii şi specificului identitar) şi cea a „asimilatorului”, mai veche obsesie a autorului, eludată parţial într-o carte mai veche a sa – Cucerirea Americii (Ed. Institutul European, 1994), o analiză conceptuală ce urmăreşte o teoretizare a relaţiei de alteritate conflictuale conchistador-indigen, dar exemplificată pe episoade captivante din jurnalele de călătorie ale unor Cristofor Columb şi Hernan Cortes (în cazul acestuia, este vorba despre cele cinci scrisori adresate regelui Carol al V-lea). În romanul lui Alberto Vázquez Figueroa, Bora Bora, toate aceste concepte îşi regăsesc corespondentul, într-o savuroasă şi incitantă poveste de aventuri, în maniera care l-a consacrat pe autorul de best-seller-uri spaniol.