Nu mai este pentru nimeni un secret că ideologia oficială a postmodernităţii, după încheierea Războiului Rece, este corectitudinea politică propovăduită de Noua Stângă Americană şi însuşită, în bună măsură, şi de Uniunea Europeană. Această „corectitudine” se revendică de la generoasele principii ale drepturilor omului. Care, ideologizate, tind să părăsească teritoriul realului. În consecinţă, utopia internaţionalismului proletar a fost înlocuită cu aceea a globalismului, mască pentru interesele economice şi financiare transnaţionale. Se crede că aceia care s-au lăsat o dată păcăliţi de minunăţia promisiunilor „umanismului socialist”, pot fi la fel de uşor traşi pe sfoară cu noul paradis al mondializării, cu atât mai mult, cu cât omul are disponibilitatea uitării. Ne aflăm în faţa unui nou pariu al umanităţii, cu promisiunea de a fi câştigat, dacă nu şi-ar băga coada crizele economice, nemaivorbind de cele politice. O ideologie devine eficientă din momentul când ajunge majoritară. Sau, mai exact spus, când devine oficială. Adică peste ideologiile de partid, în cazul societăţilor pluripartidice. Diferenţa dintre comunism şi societăţile pluripartidice e că în primul ideologia oficială se impune prin chiar ideologia partidului unic, pe când în democraţie ideologia oficială se poate instala dincolo de ideologia particulară a partidelor care vin la putere. Altfel spus, partidele se autoiluzionează că, ajunse la putere, îşi exercită propriile idealuri partinice, în strictă consonanţă cu statul de drept. Şi aşa se întâmplă în democraţiile organice, nu şi în cele atinse de „formele fără fond”. Dar în cazul interpunerii unei ideologii globaliste, cum e „corectitudinea politică”, partidele care ajung să guverneze constată că ideologia proprie e cârmuită de o alta şi, în consecinţă, ideologia lor e profitabilă câtă vreme se transformă într-o armă a intereselor individuale şi de grup. Or, grupul este întotdeauna o minoritate. Brusc, „corectitudinea politică” e descoperită ca salvatoare, cu atât mai mult, cu cât temelia „corectitudinii” este tocmai minoritarismul de orice fel. Democraţia, din una a majorităţilor, se transformă în una a minorităţilor. După vechiul principiu divide et impera.