Codul Bibliei: un subiect de meditaţie

Am recitit de curând incitanta lucrare scrisă de Michael Drosnin, intitulată în mod oracular Codul Bibliei; autorul pune aici o veche şi mereu nouă problemă care aruncă o altă lumină asupra continuumului spaţio-temporal.
Este oare vorba de un traiect liniar al evenimentelor, sau de unul ciclic? Pentru a realiza acest fantastic demers de decriptare a viitorului, Drosnin se întemeiază pe scriptura Vechiului Testament, văzută în acest caz ca o scriere polistratificată, codată, care ascunde taina a ceea ce va să fie.
Principiul decriptării este citat din lucrarea geniului din Vilna, cărturar aparţinând secolului al XVIII-lea: „Rânduiala este că tot ce a fost, este şi va fi până la sfârşitul vremii e inclus în Tora, de la primul rând până la ultimul cuvânt. Şi nu doar într-un sens general, ci cu amănunte despre fiecare neam şi despre fiecare fiinţă omenească în parte şi amănunte de amănunte despre tot ce i s-a întâmplat din ziua naşterii sale până la săvârşirea sa din viaţă”. Codul Bibliei, Michael Drosnin, p.16.
Textul biblic ar fi un văl care ascunde de fapt un sens mult mai profund, eshatologic. Şi atunci s-ar putea vorbi de existenţa a două prezenţe scripturistice, una exoterică şi alta ezoterică, posedând cheia evenimentelor viitoare.
Drosnin arată că aceste cercetări legate de secretul arhetipal al limbii ebraice a Vechiului Testament au fost întreprinse şi de alţi învăţaţi şi dă exemplul lui Isaac Newton, care ar fi urmat aceeaşi pistă a decodificării, dar care a eşuat, nereuşind să-şi atingă ţelul. Dar dacă Newton şi alţi precursori ai săi nu au reuşit acest lucru, cum de pretinde Drosnin că a reuşit astăzi?
Răspundul său este simplu: problema lui Newton a fost aceea că nu a reuşit, fiindcă nu poseda un… calculator! Astfel, matematicianul Eliahu Rips, cu ajutorul modelelor algoritmizate, prelucrate şi implementate pe calculator, a reuşit „să dea lovitura”.
Ca dovadă, Michael Drosnin arată că l-a avertizat oficial pe primul ministru al Israelului, Yitzak Rabin, în legătură cu iminenta tentativă de asasinare care se pregătea împotriva sa, dar nu a putut stabili momentul atentatului, care până la urmă, în mod inevitabil, s-a produs.
În textul ebraic decriptat apar cuvintele „asasinat Rabin”, Tel Aviv în 5756 (adică 1995-1996; Amir).
S-a aflat ulterior că Amir a fost numele ucigaşului. Orice cititor rămâne uimit atunci când parcurge asemenea relatări; dar să revenim la principiile pe care se bazează autorul atunci când avansează ipotezele sale.
Astfel, în cuprinsul cărţii, el citează pe Albert Einstein: „Distincţia între trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă” (idem, p. 27).
Ar fi deci iluzorie ideea că timpul se scurge într-o singură direcţie, de fapt trecutul şi viitorul ar fi simultane. Aceasta ne duce cu gândul la teoria repetiţiei ciclice a evenimentelor, conform căreia nu ar exista fapte absolut noi, ci doar manifestări care se repetă la nesfârşit, dar noi nu am putea percepe această formă de ciclitate, datorită naturii noastre finite.
Citind această carte, mă găsesc în postura celui care se întreabă dacă nu se autoiluzionează atunci când crede că este liber să acţioneze. De fapt, dacă aş cunoaşte limbra ebraică şi dacă aş avea cunoştinţele lui Eli Rips, aş putea să aflu că, orice aş face, nu pot scăpa de necesitatea evenimentelor care sunt prescrise în textul amintit, de la momentul naşterii până la cel al morţii.
Şi atunci, liberul meu arbitru ar fi de fapt o iluzie. Aşa să fie? La această obiecţie, cât se poate de previzibilă, Drosnin răspunde: „Nimeni nu poate să vă spună dacă un eveniment care se află codificat e predeterminat sau e doar o posibilitate. Personal, consider că-i doar o posibilitate, că Biblia codifică toate probabilităţile, iar ceea ce facem noi determină rezultatul final.” (idem. p. 15).
Deci, deducem că viitorul este constituit dintr-o sumă de posibilităţi, din care noi selectăm prin libertatea noastră anumite variante, pe care le actualizăm. Bine, dar aceste posibilităţi sunt predeterminate, date, deci, noi depindem de ele şi în consecinţă libertatea noastră, dacă există, este mult diminuată! Istoria se transformă într-o enormă tablă de şah, pe care pionul Yitzak Rabin trebuia să cadă cu necesitate în anul respectiv, secerat de criminalul Amir.
Teoria expusă de Drosnin coincide cu o formă de fatalism al predestinării. Decizia asasinului Amir, liberă în aparenţă, nu era de fapt decât o necesitate destinală, menită să execute crima în ziua şi la locul prescris.
Problema ridicată de Drosnin în lucrarea sa este de natură dublă: teologică şi hermeneutică. Alături de atâtea şi atâtea metode interpretative vehiculate în spaţiul filosofic, autorul propune de fapt o formă de hermetism gnostic de sorginte alexandrină, în cadrul căruia orice se poate lega de orice.
Pe scurt, într-un ocean de litere, cum este cel al textelor sfinte, orice literă şi orice cuvânt se pot conexa cu alte litere şi alte cuvinte.
Aşa cum afirmă şi statisticianul  Avraham Hasofer, se poate obţine orice configuraţie dorită într-un ansamblu suficient de mare de date. Este o constatare obiectivă.
La fel, dacă într-o maşină combinatorică gen ruletă introducem toate evenimentele trecute şi le amalgamăm, poţi avea norocul de a obţine ca rezultat evenimente viitoare. Totul ţine în acest caz de teoria hazardului.
Apoi, în orice carte şi în orice text poţi găsi combinaţii aleatorii de litere. Pe acest procedeu se întemeiază tehnica bibliomanţiei, de care amintea şi Fericitul Augustin; dar să nu uităm că Biblia nu este o carte făcută pentru practici divinatorii.
Pe de altă parte, din punct de vedere teologic, dacă Biblia este cunoscută în substratul ei de către om prin intermediul unui cod în totalitate, atunci omul acela devine… Dumnezeu!
Aceasta este o formă de gnoză antropoteistă, ca aceea sesizată de Kojeve în cadrul Fenomenologiei spiritului (Hegel). Dar poate dobândi omul cunoaştere absolută? Gândiţi-vă numai ce instrument cumplit de manipulare ar fi textul respectiv în mâna unei persoane imorale, impregnată de iradiaţia întunecată a voinţei de putere!
Cred că Umberto Eco are dreptate în cadrul polemicii sale cu Derrida, în sensul că nu putem admite o derivă infinită a interpretării unui text. Nu poţi da o infinitate de variante interpretative, toate valabile pentru un singur text. Ar fi o nebunie! Şi apoi, nu putem afirma că ar exista două interpretări ale textului scripturistic, una oficială, pentru credincioşi, şi alta, ezoterică, oferind cheia viitorului, pentru iniţiaţi.
Biblia nu poate fi scindată nici de Marcion şi nici de alţii. Fondul este unic. Pe de altă parte, dacă este vorba de conţinutul spiritual al textului scripturistic, acela nu ţine de orizonturile relative ale divinaţiei, ci de sensul anagogic, profund, care înalţă sufletul credincios spre Dumnezeu şi nu cred că mulţi posesori ai modelelor matematice randomizate pe calculator ar avea acces la el.
Aici este vorba de mistică, nu de virtuozitate matematică. Dar ce să-i faci, asta este calea falsă a omului postmodern, faustic, pretins gnostic şi, în fond, ignorant.
Misticul nu a avut nevoie de calculator, el s-a rugat sincer lui Dumnezeu şi a primit lumina adevăratei cunoaşteri, atât cât a putut să se bucure de ea pentru a se mântui.
Iar, pe de altă parte, teoria invocată de autorul „codului”, aceea a repetării ciclice a evenimentelor care se leagă de roata reîncarnării şi Karma, eludează un element foarte important, acela al intervenţiei imprevizibile şi absolute a lui Dumnezeu în imanenţa istoriei, act care nu poate fi anticipat de nici o fiinţă creată şi nici chiar de… Michael Drosnin!