Pentru a prezenta străinilor înfloritoarea viaţă culturală românească, Bazil Munteanu zăboveşte asupra vieţii spirituale de după Războiul întregirii, în care Lucian Blaga îi apare ca «metafizician al misterului» încercând în opera sa filosofică să lărgească limitele spiritului uman, fără a recurge la iluminare, misticism, sau vreo altă «complicitate cu puterile oculte», ca şi marele savant, arheolog şi istoric al antichităţii, Vasile Pârvan, ca reprezentant al lui homo metaphysicus. La capitolul intitulat Crearea unor valori româneşti. – Rolul filosofiei, brăileanul Bazil Munteanu cu doctoratul în filosofie luat la Sorbona si cu dorinţa legitimă de a obţine în ţară o catedră universitară,  enumără filosofii români după importanţa pe care o căpătaseră în lumea academică: C-tin Rădulescu-Motru şi apropiatul acestuia, Nicolae Bagdazar (în studenţie cu vreo doi ani înaintea lui Mircea Vulcănescu), P.P Negulescu, Ion Petrovici, D.D. Roşca şi Mircea Eliade. Şi cum decanul de vârstă al filosofilor, Rădulescu-Motru (1868-1957), devenise o adevărată instutuţie – prin postul pe care-l ocupa la Universitatea din Bucureşti (post care-i oferise oportunitatea de a împiedica ascensiunea universitară a lui Nae Ionescu) şi prin acea Revistă de filosofie, organ al «Societăţii Române de Filosofie» pe care o conducea de la înfiinţarea ei –, autorul viziunii panoramice asupra literaturii române începe prin a-i menţiona lui C-tin Rădulescu-Motru lucrarea de doctorat (Leipzig, 1893) reeditată în 1928.  Ideile acestuia lui despre «spiritualitate fără misticism şi fără religie» din Românismul, catehismul unei noi spiritualităţi (1936) le prezintă cumva în paralel cu poziţia filosofului creştin Nae Ionescu, «vorbitor de mare prestigiu » şi subtil dialectician, adversar al concepţiilor de viaţă izvorâte din religiile protestante şi din iudaism. La vremea când îşi scria în franţuzeşte cartea, Bazil Munteanu avea în vedere sinteza creştină ortodoxă a lui Nae Ionescu publicată în revista Logos (1928) şi volumul Roza vânturilor în care Mircea Eliade îi strânsese în 1937 o  mică parte din articolele din Cuvântul.