Fapte, fapte. Ca discuţia despre Săptămâna roşie să fie folositoare pour tout le monde, se cuvine să se ţină seama, neapărat, de două teme directoare pe care autorul le aprofundează decis şi clar în text; chiar le repetă, cu intenţia de a nu se strecura vreo neînţelegere. Prima se află încă din titlu, la vedere, în formularea: Basarabia şi Evreii. Paul Goma se putea opri la această variantă de titlu. A preferat una mai analitică şi mai romanescă, aşezând în prima linie sintagma metaforizantă „săptămâna roşie”. Pare a fi vorba numai despre Basarabia, problematică reluată şi în romanul cu acelaşi titlu, ca atenţia să se menţină asupra segmentului de timp 28 iunie-3 iulie 1940: e un mod de introducere cauzală la întâmplările tragice şi absurde din răstimpul care a urmat, mai precis începutul Campaniei antisovietice şi anticomuniste de la 22 iunie 1941. O dată cu lărgirea şi adâncirea informaţiei, formula metaforică din titlu, reluată în ediţiile succesive, capătă confirmare tot mai accentuată. Se dovedeşte că „săptămâna roşie” reprezintă un stil de „lucru”, pe care evreimea imigrată în diferite circumstanţe istorice, mai mult sau mai puţin clare şi legitime pe teritoriul ţărilor noastre, le-a practicat cu sânge rece, deceniu după deceniu şi după împrejurări, împotriva „antisemiţilor” („din naştere”), „criminalilor”, „primitivilor” de români; goi, adică „goi” şi pe deasupra „stupid people”.