Săptămâna Roşie, ca scriere, aştepta de multă vreme să iasă la iveală, să se alăture celorlalte lucrări semnate de Paul Goma: opere literare propriu-zise (în parte autobiografice şi în totalitate mărturii existenţiale), memoriale de închisoare, epistole polemice, întinsa serie de jurnale. Cartea (am în vedere cu prioritate varianta din 2007, ed. Anamarol) se întemeiază pe documente de arhivă, câte au mai rămas după ce bolşevicii le-au jefuit cu metodă şi cu străşnicie. Dar documentul cel mai important din care se constituie indispensabil însăşi materia cărţii în ce are ea mai consistent şi semnificativ este chiar Paul Goma. Repet: Paul Goma reprezintă documentul de care istoria noastră „recentă” are nevoie pentru legitimare. Forţa sa constă în faptul că autorul nu se lasă jefuit de memorie, din contra, şi-o păstrează intactă, şi-o administrează riguros şi în folosul semenilor.
Calitatea de document, de la sine mărturisitor, şi-a dobândit-o Paul Goma după multe şi zbuciumate decenii de grele experienţe: ani de refugiu şi de hăituială, detenţie, marginalizare intensă şi sistematică pe toate planurile, jigniri şi calomnieri peste puterea imaginaţiei. „Norocul” său a fost şi este, ca în Ibsen, familia, de-a dreptul eroică, pe măsură.
Aşa că Săptămâna roşie începe să se resimtă devreme de tot în viaţa autorului. Semne apar încă din anii copilăriei (evocate în volumul Din Calidor) în satul basarabean Mana (Orhei), situat în partea stângă a Prutului, acolo unde părinţii săi erau învăţători. Se pomeneşte de un pui de evreu, „Sapşa al lui Avrum, dughenarul nostru”, fost elev al lui Eufimie Goma, tatăl scriitorului. Într-una din zile şi în plină pace, Sapşa, însoţit de doi tineri tătari, din cei instruiţi peste Nistru, au năvălit în sat făcând zgomote cu maşini şi cu arme, ca să-i extermine pe „românii burjui” şi pe „boierii antisemiţi”, cum ameninţa Sapşa în gura mare, împreună cu tovarăşii săi cu ochi alungiţi. Deocamdată, au scos cărţile din biblioteca şcolii şi le-au dat foc în curte. Dar în curând avea să înceapă lungul calvar al familiei Goma şi al tuturor basarabenilor. Arta refugii poartă şi ea evidente întipăriri de semne ale Săptămânii roşii, diabolic instrumentate de puterea kaghebistă instalată la conducere: prigoniri, denunţuri, detenţii.