Motto: „Din toate preparativele voiajului,
        cea mai mare parte erau îndeplinite…”
            (Urmuz, Plecarea în străinătate)
 O să începem prin a cita o absurdă „microschiţă” de-a lui Daniil Harms. Ea se intitulează Caietul albastru şi o vom reproduce pe de-a-ntregul, în traducerea lui Ioan Radin-Peianov:

„A fost odată un roşcovan care nu avea ochi şi urechi.
El nu avea păr, aşa că numai de formă i se spunea roşcovan.
De vorbit nu vorbea, pentru că nu avea gură. Nici nas n-avea.
El nu avea nici măcar mâini şi picioare. Nici stomac nu avea, şira spinării n-o avea şi nici un fel de intestine. N-avea nimic. Aşa că nu-i prea clar despre cine este vorba.
De aceea mai bine nici să nu mai vorbim despre el.”

Iată probabil unul dintre cele mai elocvente mostre ale literaturii de avangardă. Asta fiindcă, în această ciudată descriere, putem observa chiar dubla mişcare ce stă la baza tehnicilor literare avangardiste: pe măsură ce se naşte, „obiectul” (sensul) se autodistruge, devine vid. Întregul text pare că există doar pentru a demonta şi descalifica prima propoziţie, una cu iz de basm; „A fost odată un roşcovan…”. Eroului i se refuză dreptul de a fi roşcovan fiindcă nu are păr. Mai apoi se anihilează în mintea cititorului câteva din fundamentalele caracteristici umane pe care le-am presupune la prezumptivul nostru protagonist: gura, nasul, dreptul la cuvânt şi datele biologice. „Roşcovanul” nostru nu mai are nimic, pe măsură ce a fost descris, cineva l-a şters cu radiera. A-l descrie înseamnă de fapt a-i demasca inexistenţa (dispare referentul: „nu-i prea clar despre cine-i vorba”), un raport despre un vid care nu mai merită să fie exprimat în cuvinte. Iată un tip de text al cărui ultim efect este autovidarea. Aici prin acumulare de elemente negative, anihilatoare.
 De fapt, poate chiar principiul de bază al naşterii semnificaţiei poetice în literatura de avangardă este cel al concatenării, al acumulării de elemente noi ce fac parte din acelaşi plan („La signification poetique se produira, ainsi, par addition et concatenation de nouveaux elements dans le meme plan…” – Borcila, Mircea, p. 25). E vorba de un plan unic ce integrează lumea abstractă şi cea concretă, fără graniţe. (idem, p. 25)