În lucrarea sa recent publicată şi intitulată sugestiv Condiţia valorii. Repere istorico-filosofice (Editura Universităţii din Piteşti, 2005), Marian Bănică, conferenţiar la Universitatea din Piteşti, vizează ansamblul filosofiei româneşti sau, cel puţin, ,,reperele” ei semnificative din perspectiva temei valorii, pe fondul mai larg al filosofiei universale. De fapt, în cele 456 de pagini ale sale, lucrarea cuprinde două părţi, sau, mai curând, două cărţi.
În prima, intitulată Între mythos-ul necesar şi raţiunea suficientă, autorul se preocupă de ,,punctarea semnificaţiilor axiologice existente în creaţii culturale şi filosofice antice (Orient şi Grecia)”, considerând că aici se găsesc ,,toate marile teme, in nuce, ale filosofiei universale ulterioare” (p. 16).  Tot în prima parte, după ce poposeşte, în ordine cronologică, la Aristotel, autorul consacră un capitol lui Kant şi postkantienilor, ca deschizători ai axiologiei propriu-zise, şi un altul neopozitivismului.
În cea de-a doua, Valori ale filosofiei româneşti în context european, aşa cum precizează, Marian Bănică ,,încearcă să evidenţieze câteva din cele mai semnificative momente ale gândirii filosofice româneşti prin raportări şi analize asupra contribuţiilor sale la îmbogăţirea tezaurului metafizicii, cu accent pe axiologia dezvoltată în operele a trei gânditori din secolul XX: Petre Andrei, Tudor Vianu şi Lucian Blaga” (p. 21).
Referindu-ne la a doua parte a cărţii, nu fără a sublinia că şi prima conţine unele contribuţii nu numai despre, ci şi de valoare, vom pune şi noi accent tocmai pe accentul pus de autor. Vom menţiona însă că, şi aici, autorul are intenţia unei ample sinteze, ocupându-se, în primul capitol, de Elemente de protofilosofie şi axiologie românească, iar în cel de-al doilea de Dezvoltarea gândirii filosofice (din ţara noastră) în secolul al XIX-lea. Succinte, cele două capitole reiterează, într-o arhitectonică proprie, informaţii mai generale, dar esenţiale, privind activitatea teoretică a unor gânditori precum D. Cantemir, N. Bălcescu, I.E. Rădulescu, T. Maiorescu, V. Conta.
În capitolele consacrate celor trei importanţi axiologi români, câte unul pentru fiecare, Marian Bănică dă toată măsura contribuţiei lui teoretice prin analize amănunţite, de substanţă şi de fineţe, cu raportări contrastive la alte orientări majore afirmate pe plan european. Este de remarcat şi faptul că fiecare din cele trei concepţii axiologice este analizată polifonic, în multitudinea problemelor abordate, iar concepţia lui Blaga despre valoare este surprinsă şi în articulaţiile ei cu principalele idei ontologice sau gnoseologice ale întregului sistem filosofic blagian. Nu putem omite nici dimensiunea evaluativă a analizelor întreprinse, cu nu puţine remarce pertinente, pronunţat personale şi înnoitoare. Capitolul despre Vianu se impune prin reconstituirea explicitativă a sistematizării axiologice, aproape monolitice, propuse de  teoreticianul român, iar cel referitor la Blaga – printr-o resistematizare a ideilor blagiene şi evidenţierea unor corelaţii, mai puţin sau deloc semnalate până acum, cum sunt cele dintre ideile axiologice, pe de o parte, şi metoda ,,antinomiei transfigurate”, ,,accentul axiologic” şi celelalte categorii abisale, ,,modurile ontologice”, pe de altă parte.
Personal, în ce priveşte fundamentul logic al valorii la Petre Andrei, nu am subscrie întru totul concluzia potrivit căreia la axiologul român ,,valoarea nu este o intuiţie emoţională, un element aprioric, ca la Scheler, ci un «postulat logic» specific atitudinii gnoseologice a conştiinţei, care prin aceasta şi în aceeaşi măsură este şi o atitudine axiologică”. (p. 350). Desigur, este un postulat logic, dar, dacă prin el este şi atitudine axiologică, atunci, cum spune textual Andrei, ,,fenomenul valorii e un sentiment ce întovărăşeşte o judecată şi care caută să concretizeze obiectul său sub forma unui scop”, adică valoarea este concomitent şi „intuiţie emo-ţională”, cum preciza Scheler, chiar dacă la gânditorul nostru sentimentul este tovarăş al judecăţii şi nu invers.  
Proiectată ca sinteză de vastă cuprindere şi reuşită în intenţia ei, cartea realizată de Marian Bănică reprezintă, cu certitudine, o hermeneutică remarcabilă, inclusiv sub aspect lingvistic, a celor mai consistente contribuţii româneşti în domeniul filosofiei valorii.