Într-un studiu publicat în 19991 şi devenit între timp o lectură sine qua non în studiile despre modernitate, Miriam Bratu Hansen imagina Hollywood-ul perioadei clasice (al anilor ’20), ca promotor al ceea ce ea numea „modernismul vernacular”. Filmele hollywoodiene ale epocii de aur au avut, din perspectiva lui Bratu Hansen, mai mult decât simplul rol de a amuza (entertain) şi au devenit purtătoare ale modernităţii şi instrumente educative în procesul dezvoltării modernismelor vernaculare. Prin răspândirea cinematografiei americane, populaţii de pe toate meridianele au reuşit să îşi problematizeze propriile experienţe ale modernităţii şi s-au angajat într-o primă experienţă globală mai mult sau mai puţin avant la lettre. „But I do think that, whether we like it or not, American movies of the classical period offered something like the first global vernacular. If this vernacular had a transnational and translatable resonance, it was not just because of its optimal mobilization of biologically hardwired structures and universal narrative templates but, more important, because it played a key role in mediating competing cultural discourses on modernity and modernization, because it articulated, multiplied, and globalized a particular historical experience”. (68)