– între metafizică şi ştiinţă –

Ca să facem un discurs despre viaţă, ar trebui, mai întâi, să încercăm să găsim o definiţie care să reflecte cât mai fidel această realitate; o încercare destul de dificilă şi problematică, dat fiind că marginile sau limitele sale sunt atât de fragile şi flexibile. Până astăzi, ştiinţa a făcut (şi continuă să facă) eforturi în a defini frontierele începutului şi sfârşitului vieţii şi deci o comprensiune definitivă a realităţii acesteia. De aceea, se obişnuieşte să se spună că viaţa trebuie primită ca pe o realitate niciodată total descifrabilă, ci doar descrisă, însă nicidecum integral şi exhaustiv definită. De obicei, problema vieţii este abordată, din diverse unghiuri, în cheie fenomenologică, fără însă să se poată afirma ultimul cuvânt asupra acestui mister. Stoicii afirmau că: „Primum vivere deinde philosophari”; însăşi posibilitatea filosofării presupune, drept condiţie, viaţa, desfăşurarea sa.
Asupra vieţii s-au tentat multiple definiţii, în funcţie de abordarea la care s-a recurs. Există definiţii formulate de către ştiinţe, în special de către biologie, după cum există definiţii formulate de către filosofie sau teologie. Ne vom opri pe scurt asupra lor, în încercarea de a sugera o apropiere între ele. Doar în acest fel am putea studia diversele aspecte prin care viaţa se manifestă în desfăşurarea sa; vom încerca să surprindem mişcările sale naturale, ca şi pe cele impuse din afară; de asemenea, limitele naturale ale vieţii şi limitele intervenţiilor cu scop modificant, făcute în virtutea mobilităţii-mutabilităţii-transformabilităţii-modificabilităţii proceselor vieţii, în vederea îmbunătăţirii ei, dar şi riscurile modificării acestor structuri definitorii ale vieţii. Nişte răspunsuri la astfel de întrebări vor fi cu siguranţă utile în vederea unei fondări metafizice a vieţii, cadru atât de necesar bieticii actuale.