Viaţa lui Marin Preda
Realizarea unei monografii despre viaţa lui Marin Preda mi s-a impus ca o necesitate căci, deşi s-au scris numeroase monografii despre opera sa, deşi scriitorul s-a bucurat de recunoaşterea valorii încă din momentul afirmării pe scena literaturii, la trei decenii de la moartea sa viaţa lui atât de spectaculoasă se înfăţişează încă fragmentar cititorului. Scriitorul însuşi ne-a oferit cu dărnicie numeroase „mărturii” despre sine. Viaţa ca o pradă, Convorbiri cu Marin Preda, Imposibila întoarcere, numeroasele interviuri şi mărturiile de la întâlnirile cu publicul constituie dovezi grăitoare despre pitoreasca odisee a vieţii sale. Biografia atât de fascinantă a lui Marin Preda reprezintă subiectul acestei teze. Scriitorul reprezintă un caz revelatoriu pentru modul în care biografia vieţii luminează biografia operei, la fel cum opera sa mărturiseşte permanent despre omul şi scriitorul Marin Preda. Atât omul, cât şi scriitorul, reprezintă realităţi extrem de pitoreşti şi de complexe. Personalitatea covârşitoare a acestuia (să nu uităm că orice mare personalitate devine inevitabil incomodă) şi opera sa reprezintă şi azi un subiect de interes major pentru cititor. Preda „s-a bucurat”, mai ales după 1990, şi de numeroşi detractori. Biografia vieţii sale a devenit uneori, din păcate, un reper important în judecarea operei. O carte cu care pare a culmina dorinţa de demolare a scriitorului este cea a lui George Geacăr, Marin Preda şi mitul omului nou. Cartea nu oferă credibilitate tocmai datorită faptului că autorul pare a-şi propune, cu metodă, să argumenteze că scriitorul (sau omul?!?) este un personaj lipsit complet de morală şi opera sa, judecată în special din această perspectivă, nu poate rezista unei asemenea analize.