Dacă ar fi numai fiinţă biologică, omul, argumenta Lucian Blaga, s-ar caracteriza, ca şi alte vieţuitoare, numai prin existenţa întru imediat şi pentru securitate, adică s-ar limita la satisfacerea cerinţelor lui vitale, elementare, instinctuale: de hrană, de sete, de perpetuare a speciei, de mişcare, de aer etc. Iar ca fiinţă biologică, omul trăieşte, efectiv, şi în acest orizont. Este un orizont care, potrivit aceluiaşi filosof, ar angaja atât cunoaşterea, în speţă intelectul uman cu seria sa de categorii, cât şi inconştientul biologico-psihologic. În acest orizont, omul trăieşte în relativ, dar, tocmai de aceea, are nevoie şi de constante, de repere semnificative, importante, valorice.
Dar omul este nu numai fiinţă bio-psihică, ci şi psiho-spiritual-socială. El trăieşte nu numai în orizontul lumii date şi pentru conservare, ci şi, cum se exprimă din nou Blaga, în orizontul misterului şi pentru revelare. Altfel spus,  omul se raportează şi la ceea ce lumea are mai misterios, un fond mai profund şi inabordabil prin categoriile intelectului, dar explorabil prin categoriile abisale, ale inconştientului, al căror conţinut personează (răsună) în conştient ; în plus, el ispiteşte misterul nu pentru a se fixa acolo contemplativ, spectacular, ci pentru a-l revela prin valorile şi creaţiile propriu-zis spirituale, prin care el însuşi se elevează şi superiorizează.
Într-adevăr, fără a absolutiza diferenţa blagiană dintre valorile utilitare şi cele spirituale, considerăm că omul social este, totodată, o fiinţă valorică în sensul că, prin relaţiile sociale corespunzătoare trebuinţelor sale vitale (materiale sau spirituale), el îşi satisface cerinţele respective prelucrând şi transformând în bunuri o serie de obiecte pe care le apreciază ca importante, ca valoroase. Aşadar, este o fiinţă valorică întrucât creează valori şi se împlineşte prin ele.